„Parcă îl mai văzusem pe bărbatul acela, iar acum stătea în zăpadă, lângă stadion[în Madrid]. L-am întrebat ce făcea acolo. Mi-a spus că era acolo de vreo cinci ore, sperând să poată vedea meciul, însă a rămas fără bani. Atunci am știut că trebuie să-l ajut”. Așa a decurs întâlnirea lui José Mourinho, antrenorul de atunci al echipei de fotbal Real Madrid, cu Abel Rodríguez, un mexican-american ce lustruia podele în Los Angeles.
Rodríguez îl întâlnise pentru prima oară pe Mourinho în SUA cu câțiva ani în urmă, pe când Realul era în cantonament și aveau nevoie de un voluntar care să ducă apă jucătorilor. Nu era o slujbă plătită, însă Rodríguez fusese bucuros să ajute și atunci se decise că vrea să vadă un meci adevărat. Economisise bani de avion, zbură până în Spania și speră ca toate să meargă bine – cu adevărat „speranță”, fiindcă nu avea nici bilet la meci și nici loc de găzduire.
Însă speranța a dat roade. După întâlnirea lor, Mourinho l-a cazat pe Rodríguez în același hotel cu jucătorii, plătindu-i toate cheltuielile. Apoi i-a dat și o slujbă plătită ca responsabil cu echipamentul la un meciu din Liga Campionilor împotriva lui Manchester United, ceea ce a însemnat că Rodríguez a zburat cu echipa în Anglia ca parte din personalul echipei.
„Trebuie să ne ajutăm unul pe celălalt ca să ne atingem visele”, spuse Mourinho. 1
Când am auzit prima oară despre această întâmplare am fost impresionat. Mourinho avea reputația că era un dur. Nu rata nici o ocazie de a-și ridiculiza oponenții și părea mândru și dur. Totuși, inima lui a fost mișcată de visele acelui bărbat. Asta arată că adânc în sufletul nostru putem fi foarte diferiți față de imaginea pe care o lăsăm să se vadă în experior.
Apoi mai este și credința celui ce cere. Cum de a putut acel bărbat să zboare de partea cealaltă a lumii cu foarte puțini bani și să se aștepte că va vedea un meci de fotbal în unul din cele mai mari stadioane ale lumii? Pare chiar ridicol. De fapt chiar iresponsabil. Visătorii pot face lucruri nebunești de care oamenii obișnuiți nici nu s-ar atinge. Însă urmându-și visul Rodríguez s-a ales cu o poveste unică și inspirantă.
Dacă oamenii pot visa vise mărețe pentru lucruri din viața asta care nu au prea multă valoare pentru eternitate, atunci cu cât mai mult noi, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ar trebui să avem vise mărețe și să facem pe cât bine putem într-o lume atât de disperată după iubire și recunoaștere.