Cum să dăruiești mai mult și să cheltuiești mai puțin

Dăruieşte timp. Vei fi surprins să descoperi că mulţi ar aprecia mai mult o seară în compania ta decât un cadou într‑o cutie.

Dăruieşte mici cuvinte de apreciere. În locul felicitărilor de Crăciun cu mesajul lor standard, în loc să petreci acel timp la cumpărături, petrece‑l scriind cuvinte personale acelor persoane dragi şi spune‑le ce anume apreciezi în mod deosebit la ei.

Felicitări făcute de mână. Confecţionează felicitări cu promisiuni precum aceea de a repara ceva, sau de a face curăţenie, de a ajuta cu copiii, de a face treburi prin casă, de a învăţa pe cineva ceva ce tu ştii foarte bine, sau orice alt serviciu pe care îl poţi oferi.

Confecţionează sau găteşte. Când dăruieşti cadouri la petrecerea de la birou sau în cercul de prieteni ai putea sugera ca oamenii să ofere prăjituri de casă sau cadouri confecţionate de ei în loc de obiecte scumpe de magazin.

Lasă‑i şi pe alţii să se bucure de copiii tăi. Înregistrează‑ţi copii cântând colinde, citind poveşti sau vorbind despre ultimele lor activităţi şi dăruieşte aceste înregistrări bunicilor şi altor rude care nu pot petrece Crăciunul alături de voi, sau înrămează şi trimite‑le unele din desenele copiilor tăi.

Deschide porţile căminului tău. Cunoşti vreun student care nu îşi permite să meargă acasă de sărbători, sau pe cineva a cărui familie nu este din localitate? Invită‑l, pe el sau ea, să petreacă sărbătorile cu tine şi familia ta.

Gândeşte‑te la binele comunităţii locale. Dacă îţi faci cumpărăturile de Crăciun de la firmele locale, cărora le este greu, mai ales în prezenta situaţie economică, dăruieşti, într‑un fel, de două ori – odată celui pentru care ai cumpărat cadoul şi apoi proprietarului magazinului.

Oferă‑te voluntar pentru o activitate de caritate. Oferă un Crăciun deosebit altora, petrecându‑l cu ei. Oferă‑te voluntar împreună cu familia ta sau cu prietenii și vă va apropia unul de altul şi veţi avea amintiri împreună.

Dăruieşte‑ţi darurile. În loc să vă daţi daruri unii altora, în familia voastră, dăruiţi unei familii sărace din comunitatea voastră. Organizaţiile locale de caritate vă pot ajuta să găsiţi o familie în nevoie. Luaţi‑vă apoi copii şi mergeţi la cumpărături pentru copii acelei familii. Sau puteţi să puneţi laolaltă banii pe care i‑aţi fi cheltuit ca să vă daţi daruri unii altora şi să îi donați pentru combaterea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare.

Un cadou deosebit de Crăciun nu trebuie să coste mult sau să implice ore în şir de căutare prin magazinele supraaglomerate. Cere doar să ai o inimă generoasă şi puţină imaginaţie. – Linda King

Decât un giuvaer sau o floare, ar trebui să dăruim un gând bun care să atingă inima prietenului nostru, pentru că atunci am dărui precum îngerii. – George MacDonald (1842-1905)

Crăciunul este cu adevărat Crăciun atunci când îl sărbătorim dăruind lumina iubirii celor care au cea mai mare nevoie de ea. – Ruth Carter Stapleton (1929-1983)