Nu mi-a fost niciodată ușor să fac față la schimbări neașteptate, iar anul trecut a fost un astfel de an. Mă așteptam să mă mut mai aproape de fiul meu și de familia lui, ca să aflu că situația în care doream să mă mut nu mai era posibilă.

Întristată, m-am oprit ca să reflectez asupra opțiunilor mele. De la fereastră vedeam că afară era o zi minunată și am fost învăluită de o pace liniștitoare.

Știam că Dumnezeu era cu mine tot așa cum era și cu întreaga Sa creație. Liniștea pe care o simțeam era de la El.

Ce se schimbase? m-am întrebat. Știam că Dumnezeu și dragostea Lui erau neschimbate. Situația mea se schimbase după aflarea veștii dezamăgitoare, după care am ajuns să fiu îngrijorată și nesigură.

Mă concetrasem prea mult asupra situației mele, fusesem prea preocupată de mutarea mea. Acum că situația se schimbase simțeam că întrega mea lume s-a destrămat.

Trebuia să mă concentrez mai mult pe Iisus. – Acest adevăr simplu mi-a venit în minte precum o rază de lumină care străpunge întunericul. Cu toată agitația și planificarea pentru mutare mi-am cam neglijat timpul cu Dumnezeu și în Cuvântul Său.

M-am hotărât să schimb asta. În dimineața următoare mi-am luat Biblia pe verandă, unde stau de obicei și îmi savurez cafeaua. Am deschis la Matei 14, când ucenicii – mulți dintre ei pescari cu experiență – erau speriați de furtuna care amenința să le distrugă ambarcațiunea și să le curme viețile.

Asta până când L-au văzut pe Iisus mergând pe apă și venind spre ei.

Exact așa era și situația mea! Lăsam ca furtuna vieții să mă scoată de pe calea mea. Ceea ce trebuia să fac era să-mi țin ochii ațintiți asupra lui Iisus și să am încredere în El să mă ajute.

Treptat mi-am pus din nou viața în ordine. O prietenă m-a rugat să o ajut la brutărie în perioada de Crăciun. M-am oferit voluntară și la un orfelinat unde copiii erau evident mai în nevoie ca mine. În câteva luni mi-am făcut prieteni noi și aveam multe de făcut. Dezamăgirea mea anterioară a dispărut.

Prin această situație am învățat că Dumnezeu nu lucrează în mod special către un anumit țel. Uneori ceea ce este important este procesul. Credința noastră este testată în mijlocul furtunii, dar acolo descoperim că Iisus este cel mai bun prieten al nostru. El a promis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. 1

  1. Evrei 13:5