Necesită efort ca să asculți cu adevărat. Observă calitățile oamenilor cu care îți place să vorbești, cei care știu să asculte. Ei își arată interesul prin privire, prin postură și prin modul cum reacționează. Este un fel de sentiment care pus în cuvinte ar spune: Îmi place să te ascult. Tu ești important pentru mine. Liniștea și răbdarea lor îți spun: Nu te grăbi. Nu am nimic mai important de făcut pe moment decât să te ascult pe tine.

Ascultându‑i pe oameni este o modalitate de a împlini mai bine „legea lui Hristos”, pe care Biblia a rezumat‑o cu cuvintele „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. 1 Ascultându‑i pe ceilalți putem să‑i înțelegem mai bine și astfel facem munca lui Dumnezeu prin dragostea lui Dumnezeu.

Învață de la Iisus. Când îți prezinți problemele tale Lui prin rugăciune, oare El te ascultă doar un moment și apoi te întrerupe? Rareori. El este mereu prezent, mereu disponibil și mereu dispus să te asculte – să‑ți asculte partea ta din poveste. El se coboară la nivelul tău. El îți ascultă cu atenție cuvintele, dar aude și plânsetele înăbușite ale inimii tale. Știi că El te înțelege.

Iisus se uită la motivele tale, nu la greșelile sau încurcăturile pe care poate că le‑ai creat. El nu este niciodată aspru sau acuzator. El dăruiește întotdeauna milă, speranță și iertare. Indiferent cât de mult te‑ai îndepărtat, El continuă să te iubească.

Ascultă – ascultă cu adevărat – și vei arăta dragoste. Vei arăta nu doar dragostea ta, ci și dragostea Domnului, care este necondiționată, nepieritoare și perfectă din orice punct de vedere. Lasă‑L pe Iisus să se arate prin tine și încearcă să asculți cu tot atâta iubire precum o face El și atunci nu îți va fi greu să le câștigi inimile pentru El.

Ascultarea are și acest efect secundar important: Odată ce ai demonstrat că ești un bun ascultător ceilalți vor fi mai interesați și mai receptivi la ceea ce ai tu de spus atunci când îți vine rândul tău să vorbești. Vor fi mai puțin defensivi și mai deschiși la idei și puncte de vedere noi și vor fi și ei mai înțelegători.

Ascultarea este un talent ce poate fi cultivat. Începe cu o dorință sinceră de a‑i înțelege pe ceilalți pentru a‑i putea iubi și ajuta mai bine. Cere‑I lui Iisus darul empatiei, apoi cere‑I să te ajute să înveți cum să îl folosești să‑i ajuți și să‑i călăuzești cu iubire și pe alții spre împărăția Lui cerească.

  1. Galateni 5:14; Matei 22:37-39