Filmul Shenandoah are loc în timpul Războiului Civil American. Este povestea unei familii sudiste prinse în conflictul vremii. Tatăl familiei, Charlie Anderson, și‑a temperat mereu fii care doreau să se alăture războiului. Charlie dorea să rămână neutru și să nu se implice, dar războiul ajunge să îl atingă și pe el în mod personal.
Înainte de război ei avuseseră o viață destul de bună. Familia avea o fermă mare; cei șase fii erau toți adulți, iar ferma era profitabilă. Situația era confortabilă, fii începuseră să se căsătorească și să aibă familiile lor. Tatăl era văduv, dar văzându‑și copiii crescând fericiți, puternici și înțelepți și ferma prosperând, se simțea mulțumit de viață.
Într‑o zi, fiul cel mai mic, Boy, merge la vânătoare de ratoni cu un prieten și nimerește într‑o ambuscadă a confederaților. Băieții o iau la fugă și când cred că au scăpat de pericol se opresc la un râu să bea niște apă. Acolo Boy găsește o șapcă veche de rebel (confederații erau considerați rebeli) și fără să se gândească o pune pe cap. Nici nu trecu un minut și apare o patrulă de unioniști și cred că Boy este soldat rebel. Soldații unioniști îl iau atunci ca prizonier de război.
Prietenul lui scapă și fuge înapoi la fermă ca să‑i spună lui Charlie ce s‑a întâmplat cu fiul lui. Acum, dintr‑o dată, îi pasă foarte mult de ce se întâmplă cu războiul. De la postura de spectator, acum Charlie se aruncă cu totul în luptă ca să‑și salveze fiul. Le spune fiilor săi: „Acum este și războiul nostru”. Războiul devine ceva personal pentru el. Până atunci nu pusese mâna pe armă fiindcă vreun guvern i‑ar fi cerut‑o, dar acum a făcut‑o fiindcă viața unuia dintre cei dragi era în pericol.
Odată ce s‑a decis că este și războiul lui nu i‑a mai trebuit nimeni să‑i spună ce să facă. Nu i‑a trebuit să fie motivat; să lupte pentru ceea ce iubea era toată motivarea de care avea nevoie.
Mă pot identifica și eu cu Charlie Anderson și cu afirmația lui „acum este și războiul meu”. L‑am cunoscut dintotdeauna pe Iisus și cred că Îl iubeam, însă mi‑a trebuit ceva timp ca să mă dedic Lui. Dacă viața ta ar fi confortabilă și ai putea evita dificultățile vieții trăind o viață creștină… ei bine, atunci cine și‑ar mai dori să aibă dificultăți?
Dar iată cum stă treaba. Satana încearcă să împiedice și să oprească planul lui Dumnezeu pentru omenire și i‑a marcat deja pe copiii lui Dumnezeu ca fiind dușmanii săi. Ca răspuns la aceasta noi suntem chemați „la luptă” spirituală 1 ca prin exemplul vieților noastre să facem o diferență în desfășurarea războiului.
Însă toate acestea nu reprezintă nimic până nu hotărâm să fie „și lupta noastră”. Odată ce lupta devine personală, atunci, precum Charlie Anderson, nu vom mai fi simpli spectatori la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci noi vom fi cei care hotărâm să schimbăm lucrurile.
Începe prin a înțelege că deciziile mici contează și ele. Precum soldatul care se antrenează zilnic fie că este trimis în misiune sau nu, și noi trebuie să fim activi în pregătirea noastră spirituală. „Misiunea” noastră s‑ar putea să fie în majoritatea timpului doar lucrurile simple de zi cu zi. Așa este a mea. Să fac pace între copiii mei, să fiu atentă, să mă ocup de nevoile altora și multe lucruri de genul acesta. Dar este în regulă. Înțeleg că și aceste lucruri mici au un impact asupra stării generale a războiului.
Ideea este că am hotărât în mod conștient să‑mi dedic eforturile cauzei lui Hristos. Nu o fac pentru că părinții mei o fac, sau pentru că prietenii mei o fac. O fac pentru că lupta lui Dumnezeu a devenit și lupta mea și doresc să obțin cât mai multe victorii de partea noastră.
- Vezi Efeseni 6:10-18.↑