Uneori, cei mai mari eroi sunt de fapt cei mici și necunoscuți, care și‑au trăit viețile cu un curaj modest. Spre exemplu, cei care și‑au lăsat o amprentă de neșters. Eddy este unul dintre aceștia.

În fiecare sâmbătă dimineața eu merg ca voluntară la secția de oncologie pediatrică, unde predau limba engleză personalului, pacienților și părinților acestora. Încerc de fiecare dată să predau în mod distractiv, folosind cântecele amuzante și jocuri, de aceea ei așteaptă cu nerăbdare clipele cu mine și îi ajută să nu se mai gândească la durerea lor, chiar dacă este doar pentru puțin timp. Eddy mă urmărește tot timpul cu multă atenție, cu ochii sclipindu‑i de interes.

Săptămâna trecută Eddy a fost adus cu căruțul cu rotile înainte de ora noastră, ca de obicei. Era bucuros, cânta cu entuziasm și a participat la jocuri, încât nici nu am observat bandajul nou pe care îl avea la piciorul drept ce îi fusese reamputat. De fapt, nici nu observasem până ce o asistentă nu îmi menționase că Eddy deabia ce venise de la spital unde îi fuseseră tăiați încă 10 cm din piciorul deja amputat. „Doctorii speră că acum să îi fi scos tot cancerul”, spuse ea.

L‑am privit cum se învârtea cu căruțul său cu rotile, interacționând bucuros cu ceilalți copii și cu mama lui și m‑a uimit puterea lui de spirit. Eddy nu are decât 12 ani, iar părinții lui sunt țărani dintr‑un sat din apropiere. Își iubesc nespus fiul și îi dau multă dragoste și susținere emoțională, de aceea băiatul și‑a revenit din a doua amputare cu curaj și cu o atitudine voioasă.

Ajunsă acasă am observat că unul din cerceii mei de argint pe care îi purtasem în ziua aceea îmi lipsea. M‑am întristat puțin, gândind, Eu încerc să fac ceva bun și să înveselesc pacienți de cancer și uite ce pățesc! Am căutat prin cameră, apoi în toată casa, apoi afară pe lângă casă. Nici urmă de cercel.

Apoi m‑am simțit prost că m‑am supărat. Parcă auzeam o voce spunându‑mi: Azi ți‑ai pierdut cercelul preferat însă Eddy a pierdut 10 cm din piciorul său!

Conform Bibliei, în Împărăția lui Dumnezeu nimic nu este pierdut. Într‑o zi totul va fi refăcut iar Dumnezeu va șterge fiecare lacrimă. 1 Între timp sunt sigură că curajul lui Eddy îi va inspira aici pe pământ pe alții să‑și numere binecuvântările.

  1. Vezi Apocalipsa 21:4