„Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. 1

Cât de importantă este dragostea? Când Iisus a fost întrebat care poruncă este cea mai importantă, El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii”. 2 Cu alte cuvinte, dacă poţi face aceste două lucruri – să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti aproapele – atunci toate celelalte lucruri îşi găsesc rostul. Toate celelalte porunci au fost date ca să ne înveţe să facem ce este bine şi iubitor.

Pe ce loc se clasează deci dragostea printre roadele Duhului Sfânt? Apostolul Pavel încheie explicaţia sa cu privire la darurile Duhului 3 cu povaţa de a pune dragostea pe primul loc: „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. 4

Pare destul de simplu dar bineînţeles că nu este întotdeauna uşor. De unde să ai o asemenea dragoste care să îşi deschidă braţele, să dăruiască, să se sacrifice? De unde să ai dragoste care să te ajute să fii preocupat de fericirea vecinului tău aşa cum eşti de a ta, sau să fii iubitor chiar şi cu duşmanul tău, sau să te sacrifici pentru alţii? 5 O asemenea dragoste nu stă în firea umană; este un dar al Duhul Sfânt care lucrează în viaţa ta.

Cum primeşti o asemenea dragoste? Dacă L-ai primit pe Iisus şi Duhul Sfânt ai deja o parte din această dragoste şi Îi poţi cere oricând lui Dumnezeu să-ţi dea mai mult. Însă cea mai bună modalitate de a primi mai multă dragoste de felul acesta este să dăruieşti ceea ce ai deja. „Sufletul binefăcător va fi săturat şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el”. 6 Puţină dragoste poate ajunge departe – cu mult mai departe decât ţi-ai imagina vreodată.

  1. Galateni 5:22-23
  2. Matei 22:37-40
  3. 1 Corinteni 12
  4. 1 Corinteni 13:13
  5. Matei 22:39; 5:44; Ioan 15:13; 1 Ioan 3:16
  6. Proverbe 11:25