Am fost odată cu familia pe vârful Pike, cel mai înalt din Munții Stâncoși. La 4300 m deasupra mării admiram priveliștea cu lacuri muntoase, formațiuni stâncoase, păduri și munți în toate părțile. Peisajul a rămas în amintirea întregii noastre familii și vorbeam de multe ori despre asta.
Știu că există multe modalități de a te bucura de natură. Cei entuziasmați de sălbăticie se minunează de creaturile ce locuiesc într‑o anumită zonă, cei interesați de geologie sunt impresionați de poveștile muntelui, iar cei ce caută adrenalina se avântă în escaladări sau în sporturi extreme, dar eu am văzut imaginea lui Dumnezeu.
Mă uimește felul cum a creat Dumnezeu aceste peisaje uluitoare, fără legătură cu meritele mele sau ale întregii omeniri. Deși cunoaște natura noastră decăzută, totuși El a creat această lume minunată. El a creat o legătură între umanitate și această creație, și între oameni. Prin intermediul naturii, a munților, oceanelor, pădurilor, deșerturilor, câmpiilor și al apei, noi ajungem să cunoaștem firea Sa: durabilă, uimitoare, neînfricată și dătătoare de viață.
Și mai mult, oricine poate ajunge să se bucure de frumusețile Sale indiferent de relația pe care o are cu Dumnezeu. Biblia spune că Dumnezeu trimite ploaie și pentru cel drept și pentru cel nedrept, arătându‑ne dragoste în ansamblu. Creația Sa demonstrează dorința Lui de a se îngriji și de a susține lumea și loialitatea Sa față de noi în ciuda faptelor noastre. Creația, natura, este regenerantă, ceea ce exprimă speranță și promisiune, chiar și în mijlocul dezastrelor și catastrofelor.
Eu mă simt minuscul, o micuță notă pe portativul fantastic al unei simfonii, dar totuși sunt cunoscută. Sper să ai și tu ocazia să stai în vârful lumii, iar atunci sufletul tău va spune ca și mine: Dumnezeule, cât de măreț ești!