Una este să visezi să îți atingi un țel și alta este să realizezi într‑adevăr ceva. Acesta este un prim pas important. Pentru unii înseamnă începutul unui nou proiect. Pentru alții să își însușească o meserie nouă. Iar pentru alții să facă o schimbare în vreun obicei al lor sau în stilul de viață. Oricare ar fi situația, necesită efort, peseverență și de obicei sacrificiu ca visele noastre să devină realitate. Odată ce înțelegem lucrul acesta depinde de fiecare dintre noi, individual, să decidem cât de hotărâți suntem să ne atingem țelul, oricare ar fi el, și cât de mult suntem dispuși să dăm din noi ca să ne vedem visele împlinite. Aici intervine importanța motivării.

Mama mea a fost foarte hotărâtă să mă învețe să citesc Braille, în ciuda lipsei mele inițiale de motivare și de dorință; până când am auzit de alți copii orbi de vârsta mea care au învățat asta iar apoi au putut să își citească singuri cărțile și poveștile preferate. Din acel moment am devenit și eu conștiincios în învățarea scrisului Braille, care mi‑a luat cam trei luni. Dar pentru că m‑am concetrat intens asupra acestui obiectiv acele trei luni mi s‑au părut mai mult ca trei săptămâni. Iar când am putut citi Braille, scrisul a fost și mai ușor.

Pe când aveam șase ani i‑am auzit pe cei doi frați ai mei, mai mari, cântând la chitară și mi‑am dorit să pot face și eu la fel. Dar când unul dintre ei mi‑a pus în mână o chitară și a încercat să‑mi dea o primă lecție am fost frustrat și mi‑am zis că voi renunța fiindcă mă dureau degetele de la apăsat corzile și mi se părea imposibil să îmi amintesc atât de multe poziții pentru degete pentru atâtea acorduri.

Doar când am ajuns de 12 ani am luat eu o hotărâre să învăț să cânt la chitară, în ciuda dificultăților inițiale. Am fost mai atent la ce eram învățat și am exersat ce am învățat. Au fost și atunci momente de frustrare, iar uneori m‑am simțit obosit de atâta efort. Însă m‑am gândit la țelul meu și asta m‑a motivat și m‑a inspirat iar în mai puțin de un an cântam alături de frații mei. La ora actuală încă învăț lucruri noi despre cântatul la chitară dar privind în urmă sunt bucuros că mi‑am pus acel țel când aveam 12 ani și că m‑am străduit să îl ating.

„Asta e bine”, poate spui tu, „dar unele țeluri sunt mai plăcut de atins decât altele”. Cu siguranță adevărat. Pentru mine să învăț să cânt la un instrument muzical a fost mai plăcut decât să încerc să slăbesc.

Când aveam 20 de ani mama mea a murit de cancer. Ca să fac față durerii m‑am refugiat în mâncare, fără prea multe exerciții fizice. M‑am simțit justificat să fac lucrul acesta ținând cont de stresul emoțional, dar am început să pun constant în greutate. Doctorul de familie mi‑a spus că deși nu sunt obez risc să devin așa dacă nu încep să mănânc mai puțin și să exersez mai mult.

La început a fost cam greu să urmez sfatul doctorului. Dar când m‑am gândit la viitor mi‑am dat seama că știu, cel puțin de la alții, care sunt riscurile de sănătate ale obezității și nu am vrut să le simt pe pielea mea. Mi‑am dat seama și că dacă urmez pașii sugerați de doctor aș evitat ca mai târziu să trebuiască să urmez cure dietetice drastice.

Am început să mănânc mai puțin și să fac mai multe exerciții fizice. După o lună am ajuns la o greutate sănătoasă și mi‑am îmbunătățit și starea emoțională. Acum iubesc exercițiile fizice și nu mai trebuie să îmi urmăresc greutatea.

O modalitate excelentă de a te motiva este să îți privești țelul în viitor și să te imaginezi că l‑ai atins. În Evrei 12:1-2 Pavel ne încurajează să învățăm de la Iisus: „Să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Iisus, care, pentru bucuria care‑I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.

Iisus și‑a ținut ochii ațintiți asupra scopului de a‑și împlini misiunea pe pământ și nu s‑a lăsat influențat de nedreptățile pe care le‑a suferit, inclusiv moartea, și de aceea azi noi avem mântuirea și viața veșnică în El.

Deci, care este secretul ca să ne atingem cu succes țelurile? După cum văd eu este să privim peste oboseala, munca și sacrificiul care îl implică și să privim înainte concentrându‑ne să trecem linia de sosire.