O prietenă bună de‑a mea s‑a hotărât să se apuce de tenis. Și‑a cumpărat tot echipamentul, și‑a programat prima lecție și s‑a pornit spre terenul de tenis.
Însă când a ajuns acolo și‑a dat seama imediat că mai erau și alți oameni în jur. Erau copii la locul de joacă, oameni care își plimbau câinii și un grup de alți oameni care urmăreau un meci de baseball în apropiere. Deși niciunul dintre aceștia nu o privea pe ea, s‑a intimidat cu toți acești oameni în jurul ei.
Lecția începu, însă ea de‑abia dacă putea să lovească mingea de agitată ce era. Se tot uita în jur să vadă dacă cineva o privea. Părea atât de neîndemânatică – și parcă era o prostie chiar să încerce să joace.
În cele din urmă instructorul a pus‑o să stea jos. „Știi”, îi spuse el, „nimeni nu reușește în orice ar face dacă nu își asumă riscul de a arăta ridicol la început”.
Apoi i‑a explicat că trebuie să nu se mai gândească la ea și la modul cum arată pe teren – adică să fie dispusă să arate ridicol – altfel nu va progresa cu jucatul tenisului.
Când prietena mea mi‑a spus povestea m‑a pus pe gânduri despre cât de des am făcut și eu lucrul acesta – și nu doar în sport.
Am locuit în Mexic timp de aproape opt ani dar nu am reușit să trec de nivelul de începători la limba spaniolă. Între timp sora mea a ajuns să vorbească fluent în doar câțiva ani. Care a fost diferența? O inteligență superioară? Un I.Q. mai mare? O înclinație mai mare spre limbi străine? Mai multe ore de studiu? Probabil că și acestea contribuie într‑un fel. Însă motivul cel mai important a fost cu mult mai simplu. Ea a fost dispusă să încerce.
Eu dădeam înapoi nesigură cum să spun anumite lucruri în timp ce ea încerca. Când apărea o ocazie de a petrece timp cu oameni care vorbeau doar spaniola eu încercam să mă eschivez, în timp ce sora mea de‑abia prindea ocazia să exerseze.
A făcut multe greșeli și uneori arăta ridicol. De fapt, la început, eu mai glumeam cu ea pe seama lucrurilor pe care le spunea greșit, însă asta nu a oprit‑o. Își dădea seama ce spunea greșit, afla cum să spună corect și încerca din nou.
Mă întreb oare eu câte lucruri am ratat din cauză că îmi era teamă de eșec și să par ridicolă? Și, mai important, ce planuri mărețe poate că a avut Dumnezeu pentru mine dar eu le‑am ratat din același motiv?
Poate că odată ce persoana își atinge țelurile, momentele de ridicol nu mai par atât de mari, însă nimeni cu începe ca un erou. Toți trebuie să riște ridicolul ca să realizeze ceva măreț.
Când Iosua și copiii lui Israel au cucerit orașul Ierihon, aveau o armată puternică care învinsese deja alți dușmani. Însă, în loc să se lupte, Dumnezeu le‑a spus să meargă în jurul cetății. Poți doar să îți imaginezi la ce se gândeau ei după a treia sau a patra zi: Ok, mergem de câteva zile și nu se întâmplă nimic. Armata Ierihonului râde de noi. Arătăm ca niște idioți!
Dar nu au renunțat și fiindcă au urmat instrucțiunile lui Dumnezeu, indiferent cât de ridicol i‑a făcut să pară, zidurile au căzut, iar orașul a fost cucerit. 1
David era candidatul cel mai nepotrivit să îl înfrunte pe uriașul Goliat. Nu avea pregătire în mânuirea armelor și nici experiență în lupta cu uriașii. Mai mult decât atât, nu era decât un adolescent slăbănog.
Dar a lăsat el ca lucrurile acestea să‑l oprească? Nu. S‑a oprit fiindcă oamenii râdeau de el că s‑a oferit să se lupte cu Goliat? S‑a oprit atunci când Goliat a râs de el? Nu și nu. Căci nu a lăsat nimic să‑i stea în calea destinului său. El a pășit în față, chiar dacă arăta ridicol, și a oprit uriașul. 2
Primul roman al scriitorului John Grisham, A time to kill (…Și vreme e ca să ucizi), a fost un eșec. Cartea a fost respinsă de 16 agenții și de 12 edituri. În cele din urmă o editură mică i‑a tipărit 5000 de exemplare, dintre care 1000 le‑a cumpărat Grisham însuși ca să le vândă personal. A mers singur într‑un tur de promovare al cărții, în librăria din orașul său și în alte librării din țară. Și i‑a luat câteva luni să le vândă pe toate. Îmi imaginez că a fost încordat și s-a simțit probabil ca un idiot să încerce să‑și vândă cartea la niște străini. Mă întreb dacă nu s‑a gândit chiar să renunțe. Însă în tot acest timp nu a renunțat să scrie și a lucrat la al doilea său roman, The Firm (Firma), care a avut un succes imediat. Hotărârea sa a dat roade. 3
Biblia îmi spune că „pot totul în Hristos care mă întărește”. 4 Nu spune că voi face totul perfect și fără nicio greșeală, sau ușor și fără să par ridicolă. Altfel nu aș avea nevoie de El să mă întărească. Atunci aș zbura prin viață fără niciun efort.
Necesită tărie să riști să pari ridicol. Necesită tărie să eșuezi și să continui să încerci. Necesită tărie să încerci ceva ce pare nebunește sau nerealist. Însă aceasta este tăria pe care Dumnezeu a promis să ne‑o dea.
Există ceva ce ai evitat de teama eșecului? Fugi de o anumită provocare din viața ta fiindcă nu vrei să pari prost dacă greșești? Dacă da, atunci oprește‑te! Întoarce‑te. Înfruntă provocarea, îndrăznește să arăți ridicol și câștigă!