Pe când aveam 17 ani am mers cu niște prieteni la un carnaval în orașul Salvador. Am închiriat o casă super-ieftină și am dormit pe jos, precum majoritatea localnicilor. Deși vecinii noștri erau foarte săraci erau deosebit de amabili cu noi. Viața simplă și iubirea și prietenia pe care le dăruiau cu generozitate erau secretul fericirii și al bunei lor dispoziții. Mi‑am dat seama, pentru prima oară, că dragostea era răspunsul nenumăratelor probleme ale umanității.
Anul acesta am trecut printr‑o situație similară. În timpul devoțiunii mele de dimineață am început să scriu toate lucrurile pentru care eram recunoscătoare, iar până la sfârșitul lui februarie am enumerat 180 de lucruri și eram destul de mulțumită de mine. Apoi veni luna martie, cu un șir lung de dificultăți și de încercări, și m‑am întrebat Pentru ce să mai fiu recunoscătoare acum? Am privit în jur, disperată să găsesc ceva pozitiv să scriu, când am auzit acea voce dulce și suavă: Să fii recunoscătoare că ești în viață!
La început părea ca o glumă. Atâta tot? Am întrebat cu neîncredere.
Gândește‑te, a răspuns El. Dacă ai fi moartă nu ai putea face nimic ca să‑ți rezolvi problemele, deci este o binecuvântare să fii în viață! Atâta timp cât este viață, este și speranță că toate aceste probleme pot fi rezolvate, cu ajutorul Meu!
Iisus nu ne‑a promis să ne menajeze de necazuri, ci să fie cu noi prin aceste dificultăți. Ioan 16:33 spune: „V‑am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”.
Dacă știm că Dumnezeu este cu noi prin orice încercare, putem fi liniștiți, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Aceasta este pacea, ce nu poate fi înțeleasă în mod rațional, despre care vorbește Pavel în Filipeni 4:7 – acel sentiment de recunoștință că Dumnezeu are totul sub control, chiar și atunci când noi nu vedem soluția.