Eu am crescut într‑o familie creștină, însă în adolescență m‑am simțit copleșită de problemele lumii și am început să îmi pun la îndoială credința. Însă la 18 ani prietenul meu era foarte credincios. Am avut cu el câteva discuții despre credință iar el era atât de sincer că am început să îmi pun la îndoială îndoielile.
Într‑o zi am luat exemplarul lui din Noul Testament, am mers într‑un parc mare din oraș și am stat pe lângă un lac. Am început cu începutul, cu Evanghelia după Matei. Când am ajuns la Predica de pe munte, am fost șocată! Acelea erau principiile după care doream să trăiesc și eu; însă nu le văzusem scrise atât de clar niciunde altundeva.
Am continuat să citesc toată după amiaza, trecând de la o evanghelie la alta. Era ca și cum priveam un film, concentrându‑mă atât de mult încât totul și toate parcă au dispărut. M‑am trezit teleportată pe drumurile prăfuite din Galileea, în satele pescărești, în templu, și eram unul dintre ucenicii lui Iisus, dornic să audă și să vadă ceea ce El avea de spus și ce urma să facă.
Pe când citeam ultimul capitol din Ioan s‑a lăsat și soarele și am revenit cu picioarele pe pământ. Am plecat spre casă transformată și tot ce doream era să găsesc cum să trăiesc ceea ce Iisus a învățat. După câteva luni El mi‑a arătat ce putea fi misiunea vieții mele și de atunci mă străduiesc pe cât posibil să o îndeplinesc.
Cea mai mare descoperire a fiecărui om este să‑L cunoască pe Iisus! Cineva a spus că citind Biblia este ca și cum îți citești propria poveste, fiindcă și noi facem parte din acea poveste, o poveste care se continuă în viața fiecăruia dintre noi. Iar lucrul cel mai important este să știm că povestea noastră are un final foarte fericit!