Biblia este plină de profeții și preziceri despre viitor, care au fost scrise de profeții lui Dumnezeu cu mii de ani în urmă. – Profețiile descriu cu acuratețe situații și evenimente ce au loc în lumea noastră astăzi. Noi trăim acum în perioada pe care Biblia o numește Zilele din urmă, ceea ce face referire la istoria omenirii înainte de A Doua Venire a lui Iisus Hristos și la stabilirea împărăției Sale pe pământ.
Biblia ne avertizează că se va ridica un guvern mondial puternic chiar la finalul acestor ultime zile, condus de un dictator cunoscut cu numele Antihristul, care va încerca să forțeze oamenii să‑l venereze. (Vezi 2 Tesaloniceni 2:2-12.) Oamenii care l‑au respins pe Iisus Hristos vor fi păcăliți de acest Antihrist și li se va da „semnul Fiarei” pe mâna dreaptă sau pe frunte. Fără acest semn, sau număr, al Fiarei, nimeni nu va putea cumpăra sau vinde. Biblia ne spune că acest număr este 666 (Apocalipsa 13:16-18). Domnia de șapte ani a Antihristului va aduce cea mai dificilă perioadă din istoria lumii. (Vezi Matei 24.)
Dar după noaptea cea mai întunecată a istoriei omenirii va apărea, dintr‑o dată, cel mai luminos răsărit! Căci la sfârșitul domniei Antihristului, Iisus Hristos însuși se va întoarece „pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă” să‑și salveze copiii de persecutarea Antihristului și a forțelor sale (Matei 24:29-31). Toți creștinii care au murit deja vor primi trupuri înviate nemuritoare și se vor ridica din mormintele lor. Cei care încă sunt vii pe pământ vor fi transformați instantaneu și își vor primi trupurile noi eterne. Apoi cu toții ne vom ridica la cer „ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4:14-17).
După ce suntem uniți cu toții în Rai, Hristos și adepții Lui se vor întoarce pe pământ să învingă forțele Antihristului în supranaturala Bătălie de la Armaghedon (Apocalipsa 19:11-17). Apoi Iisus și toți copiii Lui transformați vor organiza și vor conduce lumea cu adevăr, dreptate și corectitudine – împărăția lui Dumnezeu pe pământ (Apocalipsa 20:4).
După o mie de ani de conducere minunată a lui Hristos pe pământ, măreața cetate cerească a lui Dumnezeu va coborî pe pământul înnoit și recreat, iar noi vom trăi cu El pentru totdeauna (Apocalipsa 21:1-7). Iar acesta este finalul fericit.