În Sunetul muzicii 1 maica stareță îi cere Mariei, o tânără efervescentă dornică să devină călugăriță, să părăsească mănăstirea și să ajute o familie numeroasă fără mamă. La auzul protestelor ei, maica stareță o întreabă: „Care este cel mai important lucru pe care l‑ai învățat la mănăstire?” „Să aflu care este voia lui Dumnezeu,” răspunde Maria, „și să fac voia Lui cu toată inima”. Așa că ea merge, deși destul de speriată, să împlinească marea chemare pe care o are Dumnezeu pentru viața ei, iar în cele din urmă își găsește finalul fericit.

Când eram tânără m‑a surprins alegerea făcută de Iisus în Grădina Ghetsimani. El a plâns, s‑a rugat… apoi s‑a supus, spunând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. 2 El nu trebuia să moară, dar a ales să moară pentru binele nostru. Mi‑a fost mereu greu cu acest concept, dar am început să îl învăț.

Odată, când de‑abia născusem, soțul meu a fost rugat să ducă cu mașina un grup de tineri într‑un seminar creștin de trei zile în Córdoba, Argentina. El era un șofer bun și singurul om în care aveau încredere organizatorii și părinții tinerilor pentru această îndatorire. Însă eu mă simțeam mizerabil la gândul că va pleca așa de repede și mi‑am verbalizat sentimentul, ceea ce a creat o situație cam neplăcută. Doar când am hotărât să accept că era planul cel mai bun mi‑am găsit liniștea sufletească, iar în final totul a fost bine. Călătoria soțului meu a fost un succes, iar eu am fost foarte bine îngrijită de prieteni dragi.

Un lider creștin modern a spus că viața este precum o melodie frumoasă care se aude tot timpul; tot ce trebuie să facem este să ne punem pe frecvența ei ca să o auzim. Precum cântecul Mariei: „Dealurile sunt vii, cu sunetul muzicii” – muzica Creatorului cântă peste tot, iar noi putem participa în orchestra Sa când facem voia Sa în fiecare zi. Indiferent de instrumentul la care cântăm, sau dacă doar batem din palme, putem cu toții să facem parte din minunata Sa simfonie!


  1. Robert Wise, 20th Century Fox, 1965.
  2. Matei 26:39