Unele zile par magice – reuşesc să duc la îndeplinire ce trebuie făcut, încerc idei noi, am cu ce să mă laud pentru orele petrecute cu diferite lucruri. Dar sunt perioade când ajung la sfârşitul zilei chinuindu-mă să găsesc ceva ce să bifez ca realizat. Bineînţeles copiii erau hrăniţi şi îmbrăcaţi, şi-au făcut activităţile didactice, s-au jucat în parc … însă eu continui să simt că aş dori ceva mai mult. Mi-aş dori să pot bifa ceva din lunga mea listă de lucruri de făcut. Mi-aş dori să pot spune că am progresat. În schimb, simt că rămân tot mai mult în urmă în atât de multe aspecte ale vieţii mele.
Cu câteva luni în urmă, la sfârşitul unei zile lungi, încercam să mă debarasez de greutatea disperării faptului că aveam atât de multe de făcut, cu problemele care se adunau mai repede decât puteam eu să mă ocup de ele. Atunci am intrat în baie şi l-am găsit pe Patrick (de doi anişori) care îşi luase ornitorincul de pluş, umpluse chiuveta şi îl spălase bine, iar în clipa aceea chiar turna peste el bicarbonat de sodiu (ce eu folosesc ca să curăţ chiuveta).
Nu aveam nevoie de alte mizerii de curăţat. Însă situaţia părea oarecum drăguţă aşa că am râs în sinea mea şi mi-am zis: „Chiar dacă nu ajung să-mi ating celelalte ţeluri cel puţin ornitorincul este curat”.
Mai târziu, privindu-mi copiii fericiţi şi aşezaţi comod în pat, aşteptându-şi povestea de culcare, am hotărât să-mi schimb criteriul pentru ceea ce înseamnă „realizare” şi „o zi bună”.
Acum mă uit pe o listă nouă şi văd cât de multe lucruri pot să „bifez”.
- Mi-am ajutat azi copiii să zâmbească?
- Am avut răbdare când lucrurile nu mergeau prea lin?
- I-am arătat fiecăruia dintre fiii mei că îi iubesc în mod individual?
- Am putut ajuta, asculta şi încuraja pe cineva chiar şi cu costul de a nu „realiza ceva”?
- M-am rugat pentru cineva azi?
- Am râs şi am ales să iau lucrurile pas cu pas atunci când simţeam să sunt la marginea prăpăstiei?
Mâine este o nouă zi. Lista de îndatoriri se va rezolva în cele din urmă. Mergi. Respiră. Zâmbeşte. Mergi. Respiră. Zâmbeşte. În cele din urmă vom ajunge acolo, oriunde trebuie să fie de fapt acest „acolo”.