Recent, într‑o zi liberă, am petrecut o mare parte a zilei la Zoo. Nu mai fusesem demult la Zoo. Animalele sunt fascinante și foarte distractive de observat și am aflat niște informații foarte interesante. Ceea ce am mai observat, ce nu îmi amintesc să fi simțit când eram copil, a fost o tristețe pentru lipsa de libertate a animalelor. Sunt sigură că sunt bine îngrijite în această grădină zoologică; dar poate o cușcă, oricât de spațioasă ar fi, să se compare cu spațiile deschise din habitatele lor naturale?

M‑am gândit mult în ultima vreme la factorii ce fac un loc de muncă să fie sănătos și vesel, sau toxic și mizerabil. Nu aș merge până acolo încât să fac comparație între oamenii din cubicaluri și maimuțele în cuștile lor – deși cred că unii oameni chiar se simt așa.

În ultimii doi ani am citit câteva cărți despre organizarea mediului de lucru și am găsit unele chiar edificatoare și inspirante. Toate menționau în mod similar câteva concepte cheie dar din unghiuri diferite. Unul dintre acestea este că libertatea sau autonomia în muncă este unul dintre cei mai semnificativi factori pentru motivare și satisfacție în muncă. Iar reciproc, lipsa libertății de luare a deciziilor care afectează munca persoanei este unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare, factor demoralizator la locul de muncă.

Reinventarea organizațiilor 1 observă un număr de organizații care în ultimul timp au implementat moduri de operare provocatoare pentru prototipul erei industriale pe care se bazează funcționarea multor corporații. Aceste organizații „futuriste” se centrează pe auto-organizare și integritate – aducând astfel mai multă autonomie și libertate la locul de muncă și ajutându‑i pe oameni să trăiască o viață mai bogată pe plan profesional și astfel și în general.

Nu cred ideea că toți putem și că trebui să ne găsim de lucru acolo unde să nici nu simțim că lucrăm fiindcă o facem de plăcere. Este o idee frumoasă și dacă merge pentru unii, mă bucur pentru ei. Dar eu sunt o realistă și știu că nu vom primi toți așa ceva. Pe de altă parte majoritatea dintre noi petrecem opt sau chiar mai multe ore pe zi la muncă; deci, cred că, chiar dacă nu „iubim” acea slujbă ar trebui totuși să avem o oarecare bucurie în ceea ce facem, un oarecare sentiment de scop, de colectivitate, de realizare și de împlinire.

Unul dintre conceptele ce apare repetat în ceea ce am citi este că schimbarea unei organizații dintr‑o „mașină industrială” într‑o structură „bazată pe oameni” necesită ca schimbarea să vină de la conducere. M‑am gândit însă mult la ce aș putea face eu – un administrator de nivel mediu, nu în poziție înaltă de conducere – ca să transform spațiul meu de muncă într-un mediu plăcut, pozitiv și productiv, cu un simț mai pronunțat al colectivității.

Bucuria muncii 2 descrie o companie fondată pe patru valori – integritate, corectitudine, responsabilitate socială și distracție, ca fiind definită „satisfăcătoare, captivantă, creativă și de succes”. Autorul spune că „bucuria la locul de muncă începe cu inițiativa individuală și controlul individual”. Deși eu nu am un control complet, pot totuși să am inițiativă. Pot face lucruri care să creeze un mediu de lucru mai sănătos și mai fericit. Iar unul din lucrurile asupra căruia pot avea întotdeauna control este modul cum acționez – mai ales cum îi tratez pe oameni și cum încerc să‑mi motivez echipa.

Am încercat să mă uit mai îndeaproape la conceptele mele despre muncă în general, despre natura umană, despre rolul meu și motivarea personală și la anumite persoane în mod specific. Spre exemplu, să îmi bazez interacțiunile mele la muncă pe ideea că „colegii mei pun interesele proprii mai presus de ceea ce este bine pentru firmă și sunt egoiști” sau pe ideea că „colegii mei doresc să‑și folosească talentele și calitățile ca să contribuie în mod pozitiv la organizație și în lume”?

Eu știu ce mă motivează pe mine. Știu că este „autonomia, autoritatea și scopul”,  3 sau, ca să fiu mai explicită, o spun cu cuvintele mele: să am suficientă independență în luarea deciziilor legate de munca care mă afectează pe mine, să pot învăța lucruri noi și să mă aprofundez în aptitudinile pe care le am deja, și să fac ceva ce simt că este util. Aceleași lucruri sunt ceea ce, în mare parte, îi motivează și pe cei cu care lucrez. Încerc să cred că în adâncul sufletelor lor majoritatea oamenilor – în special cei care, ca și mine, lucrează în activități non-profit cu scopuri sociale – au intenții bune, le pasă de organizația lor și de comunitate și încearcă să facă o treabă bună. Și chiar dacă o singură persoană la birou – eu – este fericită și mai puțin stresată deoarece îi privesc pe ceilalți cu bunătate și înțelegere și încerc să‑mi fac partea ca să ne meargă bine tuturor … cred că este un început.


  1. Frederic Laloux, Nelson Parker: Brussels, 2014
  2. Denis Bakke, PVG: Seattle, 2005
  3. Daniel Pink, Adevărul surprinzător despre ceea ce ne motivează, Riverhead Books: New York, 2010