Prima oară când am ținut în mâini o Biblie eram o mică fetiță și așteptam în sala de așteptare la doctor. Am deschis de la început și am citit până la povestea cu Cain și Abel, primul ucigaș din istorie. Vai de mine, înfricoșător! am gândit eu cu mintea de copil. Apoi am mai pus mâna pe Biblie în adolescență și am decis să încep de data asta de la urmă! Așa că am citit din Apocalipsa. Sunt chestii foarte ciudate! am gândit eu, din nou, și am închis cartea, fără să fiu mai luminată ca înainte.
La facultate, ca tânără foarte confuză, am primit în dar o Evanghelie după Ioan. Preț de două zile am citit această carte uimitoare despre viața și învățăturile lui Hristos și când am terminat puteam simți o transformare a sufletului meu.
În sfârșit găsisem o parte din Biblie pe care să o înțeleg și iată că nu a fost nici la început, nici la sfârșit, ci undeva pe la mijloc! Învățăturile lui Iisus din Evanghelii nu sunt cuvinte obișnuite. El le numește „duh și viață”1, iar ele au puterea să transforme inimi.
Mai târziu am aflat că Biblia nu este de fapt o carte, ci o colecție de cărți. Vechiul Testament conține cărți de istorie, poezie și profeție. Noul Testament conține Evangheliile, informații despre biserica primară, colecții de scrisori și se sfârșește cu o carte profetică. Unele scrieri ne învață istorie, altele sunt instrucțiuni, altele sunt de inspirație sau de devoțiune.
După ce am studiat Evangheliile am fost pregătită să încep cu începutul, cu Vechiul Testament. Am fost surprinsă de numitorul comun al acestor scrieri, faptul că Dumnezeu își întinde mâna către oameni cu răbdare, cu iertare și cu iubire. „Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!”2 Am găsit promisiuni precum cea dată lui Iosua: „Întărește‑te și îmbărbătează‑te. Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face”3 sau lui Isaia: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice ʼIată drumul, mergeți pe elʼ când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga”4. Însă ceva totuși lipsea.
Apoi a venit Iisus și toate piesele puzzle-ului s‑au potrivit la locul lor. Prin sacrificiul Lui pe cruce El ne‑a făcut o cale de împăcare cu Dumnezeu, ca păcatele noastre să fie iertate iar noi să devenim copii ai lui Dumnezeu, cu o moștenire eternă în Rai.