Seara trecută mă gândeam la Paște când mi‑a venit în minte o propoziție: „El nu mi‑a lăsat sufletul în iad”. Suna ca un pasaj din Biblie, dar nu eram sigură. Și nici dacă scriitorul se referea la Iisus sau nu.
Aș vrea să spun că mi‑am scos Biblia și am căutat pasajul, dar nu, mi‑am scos smartphone-ul și am căutat propoziția în Google. Chiar era din Biblie și o poți găsi și tu în Psalmul 16: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților”. 1
Apoi am vrut să confirm despre cine vorbea Daniel, așa că am căutat mai departe. Pasajul este citat și de apostolul Petru în prima sa predică în ziua Cincizecimii (Rusaliile). 2 Iisus se înălțase la cer și le spusese apostolilor că Duhul Sfânt va veni la ei. Credincioșii așteptau cu nerăbdare înghesuiți în camera de la etaj să vadă ce se va mai întâmpla. Apoi Duhul Sfânt a trecut printre ei sub formă de flăcări de foc și toți au fost umpluți cu putere și cu curaj cum nu mai simțiseră niciodată.
În acea perioadă Ierusalimul era plin de everi din toate colțurile lumii. Acești credincioși devotați veniseră în Ierusalim ca să sărbătorească Paștele evreiesc – unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul Evreiesc.
Umpluți cu Duhul Sfânt, apostolii au coborât din camera lor de la etaj și au intrat în mulțime predicând Evanghelia – în diferite limbi străine pe care niciunul dintre ei nu le știuseră mai înainte! Toți pelerinii din Ierusalim erau uimiți de acești oamenii care le vorbeau limba. Oamenii încercau să-și explice cum era posibil ca ei să vorbească limbi pe care nu le învățaseră niciodată. Unii chiar își băteau joc spunând: „Sunt beți”.
Apoi Petru, același Petru care se lepădase de Iisus cu câteva săptămâni în urmă, se ridică și se adresă mulțimii imense: „Nu suntem beți; căci nu este decât ora 9 dimineața. Noi suntem plini de Duhul, așa cum a profețit profetul Ioel.”
Apoi a continuat prin a explica că Iisus din Nazaret, cel despre care știau cu toții că a fost crucificat recent, era Fiul lui Dumnezeu, același Dumnezeu care L‑a înviat din morți. Aici face referire la profeția lui David din Psalmul 16:
„Cât despre patriarhul David, să‑mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit și a fost îngropat; și mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era proroc și știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmașii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Hristos a prorocit și a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuința morților și trupul Lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Iisus și noi toți suntem martori ai Lui”. 3
Discursul lui Petru a fost atât de puternic și plin de har încât 3000 de credincioși s‑au alăturat în acea zi bisericii. Iar acesta a fost doar începutul.
Când am citit acest capitol am fost foarte impresionată de discursul lui Petru. Nu a fost doar curajos ci și foarte elevat. A făcut referire la profeți și la profeții evreiești și a vorbit cu o claritate de care nu dăduse dovadă înainte. Evident că era lucrarea Duhului Sfânt.
Prin moartea și prin învierea Sa, Iisus ne‑a dat daruri care au schimbat complet cursul istoriei umanității. Aceste daruri sunt:
- Mântuirea și relația personală cu Dumnezeu,
- Duhul Sfânt și
- Darul vindecării, prin suferința Sa pe cruce. 4
Când Iisus era cu ucenicii Săi, ei nu puteau avea darul Duhului Sfânt. El a trebuit să‑i părăsească pentru ca ei să poată avea Duhul Sfânt: „Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul [Duhul Sfânt] nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi‑L voi trimite”. 5
Până acum nu m‑am gândit că Duhul Sfânt ar fi ceva de sărbătorit de Paști, dar acum cred. Datorită faptului că Iisus a plecat fizic dintre ei, apostolii – și noi – putem primi darul Duhului Sfânt dacă doar cerem: „Dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I‑L cer”. 6
Gândind astfel despre Duhul Sfânt am mai adăugat un aspect la modul cum apreciez eu Paștele. Sunt recunoscătoare pentru această înțelegere mai profundă despre ce a făcut Iisus pentru mine și este ceva ce nu vreau niciodată să o iau de la sine înțeles.