Noi, copiii, ne dorisem întotdeauna un pom de Crăciun adevărat – din acela înalt, împodobit cu fel şi fel de podoabe, aşa cum văzusem la alte familii.  Voiam să aibă luminiţe cu muzică, beteală argintie și globuri de sticlă atârnate de crengile acoperite de zăpadă artificială. Şi, bineînţeles, dedesubt ne doream să fie un morman de cadouri.

Însă luna decembrie a venit din nou, iar sufrageria noastră era tot goală. Ornamentele noi de Crăciun erau mult prea scumpe pentru o familie mare de misionari ca a noastră. Aşa că mama a adus cutiile din beci şi a reparat toate podoabele din anii trecuţi, încât acestea arătau ca noi. Apoi s-a apucat să ne facă ciorăpei roşii pentru cadouri, din carton roşu lucios împodobit cu vată. Surorile mele mai mici au ajutat la decupat şi la lipit. Erau doisprezece ciorăpei – câte unul pentru fiecare dintre noi, copiii – iar mama i-a agăţat unul lângă altul de-a lungul balustradei. Cei doi fraţi ai mei au reuşit să reînsufleţească luminiţele şi le-au atârnat pe verandă.

Pentru a recrea scena naşterii Domnului, am făcut figurine din lut pe care le-am copt în cup­tor şi le-am pictat. Cineva ne-a dat un set de trei îngeraşi care se potriveau de minune, până când noi, copiii – mutându-i mereu de colo-colo ca să le găsim locul perfect – l‑am răsturnat pe unul şi și‑a pierdut capul.

Apoi, într-o seară, tata a venit acasă şi ne-a dat de ştire că a cumpărat un pom de Crăciun. Curioşi şi nerăbdători, ne-am strâns cu toţii în sufragerie să-l vedem. În sfârşit, un brad adevărat!

– Nu-i aşa că-i nemaipomenit? Tata era mereu plin de entuziasm.

Ce ne adusese era, de fapt, un model de brad, din papier mâché, de vreo treizeci de centimetri.

– Ăsta e bradul???

Alte priviri întristate pe doisprezece feţe.

– Ce prăpădit e!

– Arată cam ciudat!

– Tată, ăsta nu e brad adevărat!

– Cum adică? Sigur că e brad, puiule! E super, nu-i aşa?

Tata spera ca entuziasmul lui să se molipsească:

– Uite, spuse el, am adus şi un ren!

Cu multă emfază ne-a făcut cunoştinţă şi cu animalul – şi el făcut tot din ziare vechi.

Aşa e tata: chiar dacă nu are bani, întotdeauna încearcă să îi ajute pe cei care au şi mai puţin, cumpărând mărunţişurile pe care aceştia le au de vânzare. Fiind pastorul creştin al Institutului naţional de corecţie din Filipine, tata a reuşit să strângă multe asemenea mărunţişuri. Anul trecut ne-a adus o navă de război sculptată meticulos care ne-a împodobit biblioteca până când fraţii mei au hotărât că e bună de luptă. Cu un an înainte am avut casa plină de sticle în care fuseseră asamblate figurine în miniatură – colibe asiatice construite pe stâlpi, omuleţi din beţe de chibrit, palmieri pe malul oceanului etc.

Fraţii mei strângeau ziare şi reviste vechi pentru deţi­nuţii meşteşugari, iar eu şi suro­rile mele  vindeam felicitările de Crăciun făcute de mână de ei. Banii astfel câştigaţi erau pentru familiile lor.

Iar acum: un pom „adevărat” de Crăciun.

– Cred că l-am putea aranja cumva, sugeră sora mea.

L-am aşezat pe măsuţa de tele­fon, care părea chiar puțin cam mare pentru el. Mama a decupat podoabe din carton – steluţe, clopoţei şi bas­tonaşe. Lipiciul cu sclipici l-a făcut să strălucească cât de cât. Eu mi-am amintit de doi porumbei de plastic decoraţi cu firişoare de mătase pe care îi cumpărasem mai demult, aşa că i‑am pus și pe ei. Am atârnat apoi luminiţele, care licăreau discret deasupra lui Iosif, Maria şi Iisus şi deasupra celor doi îngeraşi şi jumătate.

Crăciunul veni şi în căsuţa noastră veselă şi n-am să-l uit niciodată. Ţin minte că anul acela fusese un an foarte greu pentru noi, dar şi unul dintre cei mai memorabili.

Nu am reuşit să ne cumpă­răm un brad adevărat. În schimb, ne-am luat unul care simboliza cu adevărat dragostea din familia noastră. Casa noastră n-a fost niciodată împodobită cu podoabe scumpe, însă a răsunat totdeauna de râsetele copiilor fericiţi şi de colindele pline de semnificaţie ale Crăciunului. Moş Crăciun nu şi-a găsit niciodată locul printre noi, în schimb i-am surprins pe părinţi sărutându-se lângă brad. Cât despre cadouri, părinţii noştri ne-au oferit ceea ce toţi banii din lume nu pot cumpăra.

Am trăit multe momente fericite împreună. Părinţii ne-au învăţat că de Crăciun trebuie să dăruim din inimă celor din jur şi că aceeaşi dragoste altruistă trebuie să ne însufleţească nu numai de Crăciun, ci şi în tot restul anului – asemenea unui brad adevărat, care rămâne mereu verde.