Cu câțiva ani în urmă mă hotărâsem să citesc toată Biblie, din scoarță în scoarță. Îmi place să descopăr simetria dintre Vechiul și Noul Testament. Multe dintre marile predici și pasaje din Noul Testament au fost date unor oameni familiari cu Vechiul Testament și scopul era să stabilească că Iisus era împlinirea promisiunilor și profețiilor din Vechiul Testament.
Am aflat că studiind Cuvântul lui Dumnezeu este una dintre cele mai bune metode de a ajunge să‑L cunosc mai bine și să‑i permit să lumineze cu lumina Sa în inima și în viața mea. Eu ascult de asemenea și podcast-uri ale altor care studiază Biblia și mă motivează să progresez și eu și să învăț mai multe despre ce îmi spune Dumnezeu în acele pagini.
Dacă ajungi la vreun pasaj pe care nu‑l înțelegi atunci când citești Biblia, întreabă un prieten, sau un mentor care este mai familiarizat cu Scriptura, sau caută o explicație sau un studiu online. Cel mai important este să continui. Să‑ți faci obiceiul zilnic de a deschide Biblia, de a citi și a medita asupra a ce ai citit și a lăsa să‑ți pătrundă în minte și în inimă.