Cuvântul evreiesc baca înseamnă „a plânge” iar în vremurile biblice exista în Israel o vale cu acest nume. În mod figurativ Valea Baca (Valea Plângerii) reprezintă locul prin care fiecare dintre noi trece la un moment dat în viaţă. Este un loc de suferinţă, de durere, de dificultate; un loc uscat, prăfuit şi deşert.
Psalmul 84 ne aduce mesajul minunat că ori de câte ori trecem printr-un astfel de loc avem ocazia de a transforma acea dificultate sau dezamăgire, acea durere sau greutate, oricare ar fi ea, într-o binecuvântare. „Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere”.[Psalmul 84:6-7]
Îmi aminteşte de un prieten care a făcut întocmai. Cu ceva timp în urmă s-a îmbolnăvit foarte grav. Deşi părea sfârşitul vieţii lui active şi productive, totuşi el şi-a transformat Valea Baca într-o mare binecuvântare. El „a săpat o fântână” acolo şi astfel a devenit o încurajare şi mai mare pentru alţii. El a lăsat ca „Baca” lui să scoată ce era cel mai bun din el; el şi-a preschimbat „deşertul” într-un loc minunat săpând adânc în inima sa şi în Cuvântul lui Dumnezeu.
Când te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu şi ai încredere în bunătatea Lui, în ciuda dificultăţilor şi al suferinţei, alţii vor vedea credinţa ta şi atât pentru tine cât şi pentru ei va fi ca o fântână într-un loc dur, urcat şi prăfuit. Credinţa ta străluceşte cel mai puternic atunci când te ajută să te ridici deasupra dificultăţii.
Noi ne putem găsi puterea de a prospera în ciuda circumstanţelor noastre deoarece avem un Dumnezeu iubitor şi atotputernic şi minunatele Lui promisiuni care să ne susţină. „În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”.[Romani 8:37] Noi nu trebuie să rămânem în acea vale uscată şi pustie şi nici să îndurăm pur şi simplu necazurile. Dacă ne apropiem de Dumnezeu şi ne bazăm pe Cuvântul Său vom descoperi cum mâna divină scoate la suprafaţă o mulţime de izvoare cu apă vie.
Iată un lucru de care să-ţi aminteşti când vei mai trece prin Valea Baca.