(Acest articol este o repovestire a pasajului din Luca 10:38-42.)

Era sfârşitul sezonului. Echipa Heat conducea împotriva echipei Lakers cu 2-1, iar al patrulea meci urma să aibă loc în după-amiaza asta. Eram ocupată. Întotdeauna eram ocupată, însă azi ea a invitat musafiri de prânz încât noţiunea de ocupat a căpătat o nouă dimensiune.

Ea avea mulţi prieteni. Nu-i ciudat când sora ta mai mică pare să aibă mai mulţi prieteni decât tine? De obicei nu-mi păsa de prietenii ei însă, bineînţeles, oricine doreşte să facă o impresie bună. Iar o impresie bună înseamnă multă muncă.

Salata era deja gata, cumpărată gata făcută, deşi cred că musafirii nu vor observa. Însă grătarele erau încă congelate, aragazul era un dezastru, cartofii aşteptau părăsiţi pe masă, iar cineva a uitat să spele vasele de la micul dejun.

Toate pe rând. L-am binecuvântat pe cel care a inventat microundele, mi-am pus şorţul roz preferat şi am cotrobăit prin sertar după cuţitul de curăţat cartofi. Ziua a început cam prost pentru mine dar speram că meciul de mai târziu să mă înveselească. Nu l-aş fi pierdut pentru nimic în lume! Unii îmi spuneau că ar trebui să urmăresc liga feminină de sport sau vreo emisiune de cumpărături, însă eu am fost din totdeauna mai băieţoasă.

Undeva între desfundatul chiuvetei şi căutatul măturii, am auzit zarvă la uşă iar sora mea intră în sufragerie cu prietenul ei. Ştiam că ar trebui să fiu acolo cu ei, să socializez sau cel puţin să fac conversaţie, însă eram prea ocupată. Şi după cum o ştiam pe sora mea, ea putea asculta pentru amândouă. Sora mea nu este deloc leneşă. Însă ori de câte ori el apărea, lăsa totul ca să fie cu el.

Eu nu eram aşa! Eu nu puteam lăsa casa un dezastru doar ca să fiu cu un tip. Şi apoi, orice băiat care merita timpul meu ar trebui să aprecieze o fată care se descurcă să ţină totul sub control.

Castronul în care trebuia să pun salata mi-a alunecat printre degete! Acum ce să mă fac? Poţi servi musafirii din castroane de plastic? Sticla portocalie scrâşnea sub pantofii mei, dar eu tot nu găseam mătura! M-am aplecat să culeg bucăţile mai mari şi m-am tăiat la deget. Sângele a început să mi se prelingă spre încheietura mâinii şi pe mânecă. Chicotitul Mariei se auzea din sufragerie până în bucătărie – fără îndoială că se simţea bine cu prietenul ei.

Prosopul de bucătărie era ud şi murdat, iar când l-am tras de pe blatul de bucătărie ca să-mi şterg braţul vreo doi cartofi au căzut pe jos. Chiuveta dădea pe dinafară pe blat şi pe jos. Lumea parcă se învârtea cu mine. De ce totul mergea pe dos?

„Marta.”

Ce mai vor cu mine? Am fugit spre sufragerie.

„Stăpâne!” am spus. „Nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să mă ocup de tine?” Am gesticulat către ea. „Poţi să-i spui să mă ajute puţin?”

El m-a luat de mână. „Marta, prea te frămânţi. Ştiu că ai multe pe cap, însă cel mai important lucru acum este să nu ai grijă de mine. Trebuie să mă asculţi – aşa cum face sora ta – acesta este lucrul cel mai important. Nu te aştepţi că voi lua acest lucru de la ea, nu-i aşa?”

Am clătinat din cap şi am privit în podea. „Nu”, am înghiţit în sec. „Presupun că nu”.

„Stai jos cu noi,” mi-a spus. „Ascultă ce am să spun”. Şi a zâmbit. „Te rog?”

Fratele nostru urma să se întoarcă în orice clipă acasă de la tratamentul lui la spitalul Sf. Lazăr iar bucătăria era încă un dezastru. Însă cel mai important lucru…

M-am aşezat lângă sora mea şi prietenul ei. Am ascultat la ce avea el de spus.

Nu am observat când a bipăit cuptorul cu microunde. Am uitat complet de meciul important ce urma să înceapă în câteva momente.

Eram ocupată.

* * *

Pentru creştini Raiul este acolo unde este Iisus. Noi nu trebuie să speculăm despre cum va fi Raiul. Ne este suficient să ştim că vom fi pentru totdeauna cu El. Când iubim pe cineva din toată inima, viaţa începe atunci când suntem cu acea persoană; doar în prezenţa lui/ei suntem cu adevărat vii. La fel este şi cu Hristos. Contactul nostru cu El în lumea aceasta este vag pentru că vedem ca prin ceaţă. Este sporadic pentru că suntem fiinţe sărmane şi nu putem trăi mereu la intensitate maximă. Însă cea mai bună definiţie ar fi să spunem că Raiul este acea stare în care vom fi mereu cu Iisus şi în care nimic nu ne va mai despărţi vreodată de El. – William Barclay (1907-1978)