Atunci când eu şi soţul meu, Sean, eram la primul nostru copil, credeam că ştiu tot ce trebuie ştiut despre a fi părinte. A trebuit să mă adaptez şi să renunţ puţin la independenţa mea, dar nu prea mult. Aveam toate sub control şi nu îl purtam niciodată pe Chris cu haine murdare, pătate sau noroiate. El era şi foarte „portabil”, în sensul că îl luam cu noi oriunde ne duceam. Dacă trebuia să facem ceva, ne puneam cu calm pe treabă şi o făceam. Ştiam că va fi ceva mai greu când vor veni mai mulţi copii, dar nu‑mi făceam griji; mă descurcam.
Următoarea a venit Briana. A fost un înger de copil, se trezea doar ca să gângurească şi se culca singură înapoi. Cu acea sarcină n‑am pus prea multă greutate aşa că am revenit foarte repede la silueta normală. Şi dacă mă descurc cu doi, mi‑am zis eu, atunci înseamnă că pot să fac faţă la orice. Eram în fruntea jocului.
A intrat în joc Zoey. S‑a dus toată încrederea mea de părinte. Şi asta nu pentru că Zoey era dificilă, însă dintr‑o dată cuvântul „spontan” a însemnat peste 45 de minute. De multe ori aveam trei copii în lacrimi în trei colţuri diferite ale casei. Să faci ceva împreună, ca o familie, necesita plănuire şi execuţie migăloasă, mai ceva ca la o misiune pe Lună. Ne‑am auzit atunci vorbe: „Obosesc numai când mă uit la voi!” Dar bebeluşii nu sunt bebeluşi pentru totdeauna (nici nu te‑ai obișnuit bine și au crescut) şi am învăţat să ne descurcăm. Am învăţat că nu trebuie să fim perfecţi, nici noi, nici copiii noştri.
Cam pe acum cred că am început să înţeleg mai bine că a fi mamă nu înseamnă doar să naşti un copil şi să te îngrijeşti fizic de el; înseamnă să‑ţi trăieşti viaţa prin copii – dar nu înseamnă să‑mi impun ideile şi visele mele, ci să mă bucur şi să mă mândresc de realizările lor. Oriunde mergeam oamenii ne spuneau: „Bucură‑te de ei cât îi ai. Vor creşte aşa de repede!” Acel adevăr a început să ia formă.
Patru copii. Emily este atât de unică pe cât sunt fiecare dintre fraţii ei. Spontan acum înseamnă cel puţin o oră. Şi acum trebuie să plănuim totul, dar nu plănuim mai mult de o activitate pe zi. Avem multe haine de joacă şi doar câteva „de ocazie”. Odată, când Zoey a tras o linie cu carioca albastră pe tricoul lui Chris chiar când eram pe punctul de a ieşi din casă, m‑am gandit Ce să‑i faci, cel puţin și tricoul este albastru. Aproape se potriveşte. Suntem un spectacol pentru oameni, însă un spectacol amuzant pe care oamenii se pare că îl agreează.
Iar eu continui să învăţ despre dragoste, ceea ce îmi schimbă încet‑încet până şi cele mai rebele trăsături de caracter. Fiecare zi şi fiecare copil mă modelează câte puţin, dar nu mi‑aş dori ceva diferit. Este foarte plăcut să ai o familie!