Sufletul binefăcător va fi săturat şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. – Proverbe 11:25

Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. – Matei 10:8

Aminteşte-ţi că nu există faptă mică de bunătate. Fiecare faptă creează unde care se propagă. – Scott Adams (n.1957)

Ar trebui să dăruieşti din timpul tău pentru alţii. Chiar dacă este ceva mic, fă ceva pentru alţii – ceva pentru care nu eşti plătit decât cu privilegiul că ai putut face acel lucru. – Albert Schweitzer (1875-1965)

Sunt un singur om, dar sunt un om. Nu pot face totul, dar pot face ceva; şi pentru că nu pot face totul nu voi refuza să fac totuşi ceea ce pot face. – Edward Everett Hale (1822-1909)

Dacă am înţelege cât suntem încă în viaţă că ne clădim eternitatea în fiecare zi, cât de diferită ar fi în multe feluri viaţa noastră! Fiecare cuvânt blând, fiecare gând generos, fiecare faptă altruistă va deveni un stâlp minunat în viaţa de apoi. Nu putem fi egoişti şi răi într-o viaţă şi generoşi şi iubitori în cealaltă. Cele două vieţi sunt prea strâns legate – una este continuarea celeilalte. – Rebeca Springer (1832-1904) 1

Sfântul Francisc din Assisi spunea: „Dacă doar primeşti te distanţezi de oameni; dăruirea te apropie de oameni”. Cheia altruismului este generozitatea. Aceasta ajută nu numai să unească echipa dar să şi avanseze. – John C. Maxwell (n. 1947)

Oamenii care nu lasă în urma lor mari realizări ci doar o înşiruire de mici fapte de bunătate nu şi-au irosit vieţile. – Charlotte Gray

Majoritatea dintre noi putem spera probabil să primim ceva atenţie suplimentară de ziua noastră sau cu alte ocazii speciale. Dar nu te face să te simţi mai ales iubit când, pe neaşteptate, cineva face ceva frumos pentru tine ca semn de iubire?

De ce să nu faci şi tu la fel pentru alţii? Dacă stai un minut ca să te gândeşti vei fi probabil surprins cât de multe lucruri mărunte, dar importante, poţi face pentru alţii care nu te costă mare lucru şi nu îţi iau prea mult din timp. Doreşti să-ţi transformi relaţia cu familia, cu prietenii şi cu colegii de serviciu? Deprinde-te să faci mici favoruri. – Shannon Shaylor 2

Să nu crezi că dragostea, ca să fie sinceră, trebuie să fie extraordinară. Ceea ce avem nevoie este să iubim fără să obosim. Fii consecvent în lucrurile mici, căci în ele stă puterea ta. – Maica Tereza (1910-1997)

Este una dintre cele mai minunate compensaţii ale acestei vieţi că orice om, atunci când încearcă sincer să-l ajute pe altul, de fapt se ajută şi pe sine. – Ralph Waldo Emerson (1803-1882)

În orice zi ai atâtea ocazii de a exersa răbdarea, bunătatea şi iertarea. Ai timp ca să gândeşti gânduri iubitoare, ca să zâmbeşti, ca să-i îmbrăţişezi pe alţii şi să fii recunoscător. Poţi să exersezi să fii un ascultător mai bun. Poţi încerca să fii milostiv, în special cu oamenii mai dificili sau mai duri. Îţi poţi exersa spiritualitatea prin aproape orice faci. – Richard Carlson (1961-2006) 3

Când priveşti în urmă la viaţa ta vei vedea că momentele în care ai trăit cu adevărat a fost atunci când ai acţionat în spiritul iubirii. – Henry Drummond (1851-1897)

Când ţelul nostru va fi de a trăi cu compasiune şi dragoste necondiţionată, lumea va deveni într-adevăr o grădină în care tot felul de flori pot creşte şi înflori. – Elisabeth Kübler-Ross (1926–2004)

Un caracter bun este cea mai bună piatră funerară. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai ajutat îşi vor aminti de tine atunci când florile de nu-mă-uita s-au ofilit. Gravează-ţi numele pe inimi, nu pe marmură. – Charles Spurgeon (1834-1892)

Eu nu pretind să-ţi fi dat această sumă de bani; eu doar ţi-am împrumutat-o. Iar când tu… întâlneşti un alt om sincer în aceeaşi dificultate, trebuie să-mi plăteşti mie împrumutându-i lui această sumă; apoi spune-i că se va achita de datorie prin aceeaşi metodă, când va putea va trebui să ajute pe altul. Sper că în modul acesta banii mei să trecă prin multe mâini… Aceasta este o smecherie de-a mea de a face mult bine cu puţini bani. – Benjamin Franklin (1706-1790), într-o scrisoare către Benjamin Webb

Nici o faptă de bunătate nu s-a oprit cu ea însăşi. O faptă de bunătate duce la alta. Exemplul bun este urmat. O singură faptă de bunătate îşi răsfiră rădăcinile în toate direcţiile, iar din aceste rădăcini vor da alţi copaci noi. Cel mai bun lucru pe care îl face bunătatea pentru alţii este că îi face şi pe ei să fie buni. – Amelia Earhart (1897-1937[presupus])


  1. Intra Muros, 1922
  2. Love’s Many Faces(Multiplele faţete ale dragostei) (Aurora Production, 2010)
  3. Don’t Sweat the Small Stuff at Work (New York: Hyperion, 1998)