Curățasem pensulele și cănile după niște voluntari și acum terminam o pictură murală mare pentru școala duminicală locală când Maxim a trecut și mi-a întins un bilețel:

Am fost foarte încurajat să întâlnesc și să lucrez în acest proiect cu oameni ca voi, plini de credință și de optimism. Te rog să-ți amintești să spui o rugăciune pentru mine fiindcă trec printr-o perioadă foarte dificilă în viață. Mulțumesc.

            Am fost surprinsă fiindcă Maxim nu părea să aibă prea multe probleme. Era un domn de succes, bine-manierat și prietenos.

După câteva luni Maxim m-a invitat la el acasă pentru cină. Atunci mi s-a destăinuit că se luptă de ani de zile cu atacuri de panică care îl împiedică să aibă o viață socială completă. În ultima vreme chiar și teama unui atac de panică îl descurajează să iasă din casă. Se pare că terapia nu i-a fost de folos și îi era atât de rușine de starea lui încât a început să inventeze scuze ori de câte ori era invitat la vreun eveniment.

Destăinuindu-mi aceste lucruri Maxim simțea că eu îl pot înțelege deoarece și eu am trecut prin atacuri de frică care mi-au provocat suferință și îngrijorare, deși stările mele erau cu mult mai blânde decât ale sale.

Timp de câțiva ani după un accident de mașină mi-a fost foarte frică să conduc, mai ales pe autostrăzi aglomerate. Inima începea să-mi bată cu putere și mă treceau toate sudorile, ca apoi să ajung să-mi fie teamă să mă urc în orice vehicul. Mi-a luat ceva timp să depășesc aceste stări așa că îl înțelegeam pe Maxim.

Maxim mi-a spus mai multe despre starea lui. La început doar l-am ascultat, apoi i-am povestit și despre experiența mea.

„Cum ai reușit să-ți depășești teama?” m-a întrebat el cu interes.

I-am povestit că pentru mine cheia a fost încrederea în Iisus, rugăciunea și muzica inspirantă. Nici pentru mine lucrurile nu s-au schimbat peste noapte și chiar și acum mă mai suprinde câte o astfel de frică trecătoare, însă aceste stări nu fac decât să-mi reamintească despre cât de departe am ajuns. Înainte de sfârșitul serii ne-am rugat împreună ca el să învețe să-și încredințeze temerile lui Iisus.

Vestea bună este că după câteva luni de această „terapie” a mea Maxim nu mai are atacuri de panică. Și-a reluat viața socială, a început să călătorească din nou și și-a deschis casa și inima pentru alți oameni în nevoie.