Cu câțiva ani în urmă, am călătorit cu autocarul noaptea împreună cu o prietenă către o altă parte a Africii de Sud. Ne‑am pus bagajele în cală, ne‑am băgat căștile în urechi și ne‑am îmbărbătat pentru lungile și neconfortabilele ore ce aveau să urmeze. Înainte de călătorie, îmi amintesc că mă gândisem Mi‑aș dori să existe teleportare, căci atunci nu am irosi atâtea ore să ajungem dintr‑un loc în altul. Nu mă așteptam deloc la ce urma să mi se întâmple.

Cam pe la jumătatea drumului – cam pe la ora 2 noaptea, autocarul s‑a stricat, iar șoferul ne‑a anunțat că vom face o „pauză” indefinită. Trebuiau să sosească mecanicii, dar era cam neclar când anume.

Unii ne‑am hotărât să ieșim afară, să ne mișcăm picioarele și să respirăm puțin aer proaspăt. Eu eram extrem de frustrat și chiar puțin supărat pe Dumnezeu fiindcă a permis ca autocarul să se strice. Mă fâțâiam de colo-colo prin întuneric plângându‑mi de milă.

Atunci am auzit un cântec, o melodie ușoară venind de undeva din grupul de pasageri. Avea un ritm frumos, clar și vesel. Rând pe rând mai multe voci i se alăturară. Și curând aproape toți cântam împreună, iar îngrijorările noastre au fost luate de valurile de armonii de camaraderie și de recunoștință.

Prietena mea mă prinse de umăr: „Privește în sus!” spuse ea, arătând către cer. Ce priveliște minunată – stele fără număr acoperind întinderea cerului și strălucind cu claritate, fără interferența luminilor orașului, ca și cum ar vrea să spună Totul se va rezolva cu bine. Priveam și cântam, și atunci am regretat reacția mea inițială și mi‑am amintit de un citat pe care îl citisem mai demult: „Unul vede noroiul, celălalt vede stelele”. Și mi‑am dat seama că nu îmi doream cu adevărat să fiu teleportat. M‑am hotărât să mă bucur de circumstanțe așa cum erau, bune și mai puțin bune, să fiu recunoscător pentru ceea ce aveam și să‑mi fac timp să trăiesc bucuriile mărunte ale vieții. Cu cântecul mântuirii în suflet și sclipirile binecuvântărilor din jurul meu, pot aștepta fiecare zi cu entuziasm.

Iar autocarul a fost reparat și noi ne‑am continuat drumul, dar mai mult de atât, eu am fost schimbat. În acea noapte înstelată, undeva în drum, mi s‑a reamintit că Domnul este peste tot.