În Luca capitolul 15 Iisus spune următoare poveste:
Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: „Tată, dă‑mi partea de avere ce mi se cuvine”. Și tatăl le‑a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într‑o țară depărtată, unde și‑a risipit averea ducând o viață destrăbălată.1
Această cerere extraordinară din partea fiului cel mic ar fi putut șoca și scandaliza audiența. Fiul cere să‑și primească partea din moștenire care în mod normal i‑ar fi revenit după moartea tatălui său, deși tatăl lui era încă viu și sănătos. Ascultătorii probabil s‑ar fi așteptat ca Iisus să spună că tatăl a explodat de furie și și‑a disciplinat fiul.
Însă tatăl chiar a împărțit moștenirea între cei doi fii. Cel tânăr a hotărât să‑și vândă moștenirea pentru bani, fără să‑i pese de viitorul tatălui său și de bucata de pământ care i‑ar fi adus roade la bătrânețe.
Fiul cel mare, care și‑a primit și el în același timp partea de moștenire, a primit restul de pământ dar nu avea control asupra lui. După cum se continuă povestea este clar că tatăl era încă capul familiei și al fermei.
Nenorocul fiului cel mic
Iisus descrie apoi ce i s‑a întâmplat fiului mai mic: Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într‑o țară depărtată, unde și‑a risipit averea ducând o viață destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă.2
După ce a părăsit casa tatălui său, fiul cel mic a trăit o viață extravagantă și dezordonată și astfel a pierdut tot ce avea. După ce și‑a cheltuit toți banii a venit o foamete.
Atunci s‑a dus și s‑a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l‑a trimis pe ogoarele lui să‑i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.3
După descrierea muncii lui cu porcii audiența ar fi înțeles cât de rău a ajuns fiul. Porcii erau considerați necurați după legea mozaică, iar mai târziu scrierile evreiești afirmau că toți cei care creșteau porci erau blestemați. Mai rău, flămânzea și îi invidia pe porci pentru mâncarea lor. Atunci „și‑a venit în fire”.
Și‑a venit în fire și a zis: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi zice: ʼTată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă‑mă ca pe unul dintre argații tăiʼ ”.4
Fiul se hotărăște să se întoarcă la tatăl său și să mărturisească că a greșit și a păcătuit. Amintindu‑și că angajații tatălui său au suficient de mâncare își plănuiește să‑i ceară tatălui să‑l angajeze ca servitor.
Revenirea acasă
Și s‑a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l‑a sărutat mult.5
Fiul își făcuse tatăl de rușine în fața întregului sat. Ar fi fost drept și corect dacă tatăl l‑ar fi lăsat pe fiu să vină la el, să treacă prin tot satul sub privirile dezaprobatoare ale comunității. Însă tatăl, plin de compasiune, a alergat spre el, lucru considerat nedemn, mai ales că pentru a alerga a trebuit probabil să‑și ridice poalele hainei și să‑și expună picioarele. Primul lucru pe care‑l face tatăl este să‑și îmbrățișeze și să‑și sărute fiul, înainte să audă ce avea el de spus.
Fiul i‑a zis: „Tatăl, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați‑l cu ea; puneți‑i un inel în deget și încălțăminte în picioare”.6
Fiul își începe pledoaria exersată însă tatăl nu îl lasă să termine. Le poruncește servitorilor să‑l îmbrace pe fiu cu haina cea mai bună, să‑i pună un inel pe deget și încălțări în picioare.
Gestul acesta transmite un mesaj servitorilor și comunității, dar este și un mesaj puternic pentru fiu. Este mesajul de iertare. Felul în care îl primește cu bucurie tatăl este un gest de indulgență nemeritată. Nimic din ce‑ar fi putut face fiul nu ar fi compensat trecutul. Tatăl nu dorea banii pierduți; își dorea fiul pierdut.
„Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați‑l. Să mâncăm și să ne înveselim”.7
Pregătirea unui animal așa de mare pentru un ospăț indică faptul că, mai mult ca probabil, întregul sat ar fi fost invitat. Iar tatăl explică motivul îmbucurător al acestui ospăț: „Căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit”. Și au început să se înveselească.8
Fiul cel mare
Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzica și jocurile. A chemat pe unul din robi și a început să‑l întrebe ce este. Robul acela i‑a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a găsit iarăși sănătos și bine.” El s‑a întărâtat de mânie și nu voia să intre în casă.9
La sfârșitul zilei de lucru fiul cel mare se întoarce de la munca câmpului și găsește petrecerea în toi. Când aude că motivul petrecerii este întoarcerea fratelui său mai mic se înfurie. Obiceiul pentru astfel de petreceri era ca fiul cel mare să fie gazdă alături de tatăl său, însă fiul cel mare nesocotește protocolul și refuză public să intre în casă și să se alăture petrecerii, apoi se ceartă cu tatăl său în public:
Tatăl său a ieșit afară și l‑a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți‑am călcat porunca; și mie niciodată nu mi‑ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu femeile desfrânate, i‑ai tăiat vițelul cel îngrășat.” 10
Răspunsul fiului cel mare este plin de dispreț, amărăciune și resentiment, dar cum a reacționat tatăl? Tot așa cum a făcut‑o și cu fiul cel mic – cu iubire, bunătate și milă. I‑a spus: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău”.11
Amândoi fii au dificultăți în relația lor cu tatăl lor, ceea ce tatăl dorește să repare. Amândoi au nevoie de împăcare cu tatăl lor. Amândoi au primit aceeași iubire de la tatăl lor.
Ultima afirmație a tatălui exprimă bucuria sa că fiul cel mic, pe care îl considerase pierdut, este regăsit. „Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”.12 Audiența a rămas să își imagineze dacă fiul cel mare, care a fost și el pierdut, a fost regăsit, fiindcă nu ni se spune ce i‑a răspuns tatălui său.
Această parabolă ne arată ceva frumos despre Dumnezeu, Tatăl nostru. El este plin de compasiune, har, dragoste și milă. Precum tatăl din poveste, El ne lasă să luăm propriile decizii și indiferent de aceste decizii și indiferent unde ne duc acestea, El ne iubește. El dorește ca fiecare om care și‑a rătăcit calea și s‑a pierdut, care are o relație ruptă cu El, să revină acasă. El îi așteaptă și îi întâmpină cu brațele deschise, cu multă bucurie și cu petrecere. El iartă, El iubește, El întâmpină cu bucurie.
Fiecare om este iubit de Tatăl. Iisus și‑a dat viața pentru fiecare om. Dumnezeu este binevoitor, iubitor și milostiv, iar El ne‑a chemat ca reprezentanți ai Săi să facem asemenea lui Iisus: să‑i iubim pe cei neiubiți și să‑i căutăm pe cei pierduți, să‑i ajutăm să‑și redreseze viața, apoi să răspundem cu bucurie și să sărbătorim când ceea ce a fost pierdut a fost găsit.