„Dumnezeu este tatăl tău” a spus tânărul. „El a venit de Crăciun în formă umană. Prin Iisus poți știi cum este Dumnezeu”. M‑a privit cu ochi plini de speranță însă eu nu am fost convins. „Unui tată îi pasă” continuă el. „Un tată te veghează și îți este mereu alături”.
M‑am uitat la el și am dat din cap. Greșea. Tatălui meu nu i‑a păsat niciodată, nu s‑a îngrijit niciodată de mine și nu a fost niciodată alături de mine. El ne‑a părăsit când aveam trei ani și mi‑a rănit inima. Mama a făcut o treabă foarte bună cu mine, însă tata…? Nu, nu aveam nicio idee cum era să ai un tată.
„Faptul că Dumnezeu este tatăl meu nu reprezintă nimic pentru mine!” i‑am răspuns. „Eu nu am avut niciunul”.
Acum se uita tânărul la mine. Vedeam că se gândea în mintea lui că sunt o cauză pierdută. Și, de fapt, chiar eram aproape pierdut. Imediat ce s‑a putut am plecat din țara mea natală, Olanda, în căutarea adevărului și a fericirii iar acum eram în Franța. Însă până atunci nu am găsisem decât singurătate. Eram murdar, flămând, înfrigurat și mai presus de toate, fără niciun tată.
Nu era de mirare că tânărul nu știa ce să facă cu mine. A bolborosit un „Crăciun Fericit” și a plecat grăbit.
Nu că aveam vreo problemă cu Iisus. Tot ce auzisem despre El erau lucruri bune. El era bun, El vindecase bolnavii, El iertase oamenii. Nu mă deranja să‑I cunosc Tatăl. Dar cum?
Atunci am auzit niște clopote de biserică și mi‑am dat seama că era Ajunul Crăciunului. Să intru în acea bisericuță de țară ca să scap de întunericul meu, chiar și pentru moment? Așa am făcut.
Luminile molatice și cântecele mi‑au ajuns la suflet. Și chiar dacă nu am înțeles slujba, fiindcă era în franceză, m‑am gândit la Dumnezeu.
Oare era acolo? Oare mă înțelegea?
Dumnezeule, ei spun că Tu ești Tatăl. Nu știu ce înseamnă asta.
Mi‑am închis ochii și m‑am cufundat în neantul meu.
Și atunci a venit lumina. Mi‑a luminat întunericul și m‑a atins – caldă și revigorantă, liniștită și calmă și incontenstabil de reală.
Apoi o voce a vorbit inimii mele. Fără cuvinte audibile însă clare și distincte, o voce fermă și iubitoare. Eu sunt Tată celor fără tată.
Am rămas fără cuvinte. Acolo, înconjurat de oameni pe care nu i‑am întâlnit niciodată și a căror limbă de‑abia o vorbeam, am aflat că Tatăl meu adevărat este cu adevărat cu mine și că mă iubește cum nici un alt tată nu o poate face.