Biblia este plină de surprize și de evenimente neașteptate, iar povestea de Crăciun nu este o excepție.
Primul capitol din Evanghelia după Luca pregătește scena. Zaharia își îndeplinea îndatoririle în templu după cum era obiceiul vremii, în timp ce adunarea aștepta afară în rugăciune. Pe când tămâia în templu i s‑a arătat un înger.
Zaharia s‑a speriat și s‑a temut, dar îngerul l‑a liniștit spunându‑i: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan”.1
Zaharia n‑a fost singurul speriat de apariția unui înger! Șase luni mai târziu îngerul Gabriel o vizitează și pe Maria. „Plecăciune, ție, căreia ți s‑a făcut mare har” i‑a spus îngerul. „Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!”.2
„Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întrebă ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul i‑a zis: ʼNu te teme, Marie, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisusʼ ”.3 A fost un anunț monumental, ținând cont de faptul că Maria nu fusese cu niciun bărbat.
Apoi, când logodnicul Mariei, Iosif, a aflat că este însărcinată, a plănuit să o lase în secret, ca să‑i protejeze reputația. Dar pe când se gândea cum să procedeze, i s‑a arătat și lui îngerul Domnului, spunându‑i să nu ezite să o ia pe Maria de nevastă „căci ce s‑a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, și‑i vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”.4
În noaptea când s‑a născut Iisus la Betleem erau niște păstori care își păzeau oile. „Și iată că un înger al Domnului s‑a înfățișat înaintea lor și slava Domnului a strălucit împrejurul lor”.5 Îngerul le-a spus să nu se teamă căci Mântuitorul s‑a născut în orașul lui David. Și dintr‑o dată au apărut o mulțime de îngeri slăvindu‑l pe Dumnezeu.
Cea mai mare și mai minunată surpriză, bineînțeles, a fost apariția bebelușului Iisus înfășat și pus să doarmă în iesle, cel care a schimbat cursul istoriei – Emanuel (Dumnezeu cu noi), Regele regilor, Domnul domnilor, Mântuitorul lumii.6