Am văzut recent o reclamă la o marcă cunoscută de ketchup, în care ketchup-ul curgea foarte încet din sticlă, acompaniat de cântecul „At last”(„În sfârșit”.) Mi‑a amintit de copilăria mea, când așteptam să curgă ketchup-ul, chinuitor de încet, pe hamburger-ul meu.
Unele tipuri de ketchup sunt mai lichide și nu mai au problema curgerii – dar le lipsește savoarea. Acum sunt și ketchup-uri în sticle de plastic pe care le poți strânge, pentru nerăbdători ca mine, sau în pachețele pe care le rupi și le scurgi. Dar eu mă refer aici la acele sticle cu gât îngust unde nu ai altă alternativă decât să aștepți.
Îmi amintesc că deveneam foarte nerăbdătoare cu ketchup-ul meu. Încercam să îl scutur. Apoi loveam în fundul sticlei. Uneori încercam să-l trag afară cu un cuțit. Dar de cele mai multe ori nu aveam altă alternativă decât să aștept până începea să curgă.
Într‑o dimineață, zilele trecute, am dormit prea mult și m‑am simțit ca atunci când trebuie să scuturi ketchup-ul. Am încercat să grăbesc lucrurile ca să nu întârzii la o întâlnire de lucru. Am încercat să o iau pe scurtături, ba chiar am trecut pe galben.
Apoi mi‑am dat seama că viața este precum o sticlă de ketchup. Lucrurile se mișcă în ritmul lor iar noi, în nerăbdarea noastră, am putea să le scuturăm și să le batem, dar evenimentele își vor urma cursul lor. Unele din cele mai bune lucruri în viață sunt lente – cântecele lente, apusurile, sărutările lente, chiar și ketchup-ul lent.