În februarie 2010 un cutremur și un tsunami au lovit orașul Constitución din Chile. În perioada Crăciunului ce a urmat eu şi câţiva prieteni am plănuit să ducem cutii cu ajutoare familiilor care şi după zece luni continuau să trăiască în tabere improvizate. Margarita, una dintre voluntare, adunase de la colegii de birou donaţii de ornamente de Crăciun pe care le‑am inclus în fiecare dintre cutii, împreună cu o revistă Conéctate (versiunea în limba spaniolă a revistei Activated, după care se traduce şi revista ContactS) şi un CD cu muzică de Crăciun. Cineva din biroul Margaritei a donat şi un pom de Crăciun, pe care l‑am luat cu noi chiar dacă nu ştiam exact ce vom face cu el.
În timp ce câţiva dintre noi i‑au adunat pe copii pentru un spectacol de Crăciun cu cântece şi scenete, ceilalţi s‑au răspândit prin tabără să viziteze oamenii din barăci. În una din barăci cei doi voluntari au găsit o femeie în lacrimi. Familia ei pierduse aproape tot în tsunami şi recent i se furase şi restul. Femeia povestea că băieţelul ei mai mic vedea alte familii cum îşi împodobeau brazii de Crăciun şi o întreba continuu când va lua şi ea unul pentru ei. Numai despre asta vorbea băiatul.
Voluntarii i‑au spus femeii că vor vedea ce vor putea face şi s‑au întors la microbuzul nostru atât de entuziasmaţi încât un privitor ar crede că au câştigat la loto. „Am găsit familia perfectă pentru acel pom de Crăciun!” au exclamat ei.
Au fugit înapoi cu bradul şi repede l‑au ridicat şi l‑au decorat în cocioaba de o încăpere. Femeia privea cum dorinţa fiului ei se împlinise.
Băieţelul şi sora lui s‑au întors de la programul de Crăciun şi mama le‑a spus să‑şi închidă ochii înainte să intre. Când băiatul şi‑a deschis ochii şi a ţipat de bucurie am ştiut că Dumnezeu ne‑a călăuzit la familia potrivită.
După câteva luni, un alt voluntar se afla în aceeaşi tabără, întâlnindu‑se cu locuitorii de acolo, când o femeie i‑a povestit că odată a fost foarte descurajată şi simţea că nu mai poate merge înainte. Dar nişte oameni i‑au apărut la uşă, din senin, cu bradul de Crăciun pe care fiul ei şi‑l dorise atât de mult. Şi aceea a fost ziua când ea s‑a hotărât să nu renunţe.