Biblia este un zăcământ bogat de sfaturi spirituale şi practice şi una din temele frecvent întâlnite este exemplul de relaţii puternice. De fapt, Martin Luther a menţionat că întreaga viaţă creştină consistă în a relaţiona cu oamenii din jurul nostru.[„The Freedom of a Christian”(„Libertatea unui creştin”), Luther’s Works, ed. Harold J. Grimm şi Helmut T. Lehmann (Philadelphia: Muhlenberg Press, 1957), pg. 365 ]
Deci, ce putem învăţa din Biblie despre cum să avem succes cu oamenii?
Caută binele.
Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. – Filipeni 4:8
Tratează-i pe oameni cu bunătate, aşa cum ai dori să fii tratat şi tu.
Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. – Matei 7:12
Să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. – Romani 15:1-2
[Fiţi] cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii. – Tit 3:2
Fii adaptabil.
Aşa dar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră. – Romani 14:19
Căci, cu toate că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe Iudei; cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege, ca să câştig pe cei fără lege. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. – 1 Corinteni 9:19-22
Iartă întotdeauna.
Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Iisus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” – Matei 18:21-22
Încurajează şi susţine.
Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos. – Galateni 6:2
Eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi. – Filipeni 2:17
De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească. – Coloseni 1:9