Am întâlnit‑o pe Natalia cu ani în urmă pe când lucra ca și contabilă la o firmă mare de construcții. O colegă de muncă îi arătase o revistă Activated și ne‑a spus că Natalia dorea să primescă revista lunară. Natalia ne‑a spus că ea conduce o școală duminicală și ne‑a povestit cum a început totul.
Cu ani în urmă s‑a tot întrebat în legătură cu relația ei cu Dumnezeu. Știa că El o binecuvântează în multe feluri fiindcă avea un soț grijuliu, o slujbă bună, o casă frumoasă și mulți prieteni. Însă în același timp, oricât de mult se ruga, parcă nu primea ceea ce își dorea cel mai mult în viață.
Timp de șapte ani, de când se căsătorise, doreau să aibă copii, dar în ciuda diferitelor tratamente și intervenții medicale, încercările lor au rămas fără succes. Mai mult, doctorii le spuneau că nu pare să existe vreo explicație logică pentru care să nu aibă copii.
Venea acasă la casa goală – soțul ei avea un program lung de lucru – și simțea că ceva lipsește. Natalia ceruse rugăciune la toate grupurile de rugăciune pe care le știa, iar ea și soțul ei au discutat și despre posibilitatea de a adopta, însă nu se hotărâseră în privința cărei agenții să folosească sau când.
Într‑o dimineață, în timp ce se îmbrăca și se pregătea să meargă la lucru, a început să se roage pentru ziua respectivă. Era stresată din cauza unor lucruri mai dificile la lucru, lucruri care au escaladat în mintea ei în îngrijorări legate de viața și de viitorul ei. A cuprins‑o anxietatea și se întreba dacă ea și soțul ei alegeau calea cea bună și în ce fel deciziile lor le vor afecta viitorul.
În mijlocul acestei lupte interioare a auzit vocea lui Dumnezeu vorbindu‑i ușor în inimă. El a întrebat‑o dacă era dispusă să lase deoparte chestiunile cu care se confrunta și să‑și concentreze atenția în a‑i ajuta pe alții.
În timp ce se gândea la asta a tras draperia de la fereastră și a privit afară. Nu departe a văzut niște rânduri neregulate de adăposturi făcute din carton și metal. Un grup de vreo 12 copii, îmbrăcați în zdrențe, se jucau afară, unii alergau după o minge confecționată de ei, alții stăteau pe jos și vorbeau, iar alții se jucau cu sticle goale de plastic. Nici unul din ei nu avea pantofi în picioare, iar Natalia a bănuit că nu aveau ocazia să meargă la școală, ceea ce însemna că majoritatea dintre ei erau analfabeți.
Asta i‑a dat o idee. În aceași zi, după ce a venit de la muncă, s‑a schimbat de haine și s‑a dus la acei copii. I‑a chemat și le‑a propus să joace cu ea un joc. Duminica următoare a revenit la ei și le‑a spus o poveste din Biblie, care era ilustrată prin niște desene pe care le‑a făcut pe o tăbliță pe care o adusese cu ea. În fiecare duminică după-masa le arăta jocuri, activități și povești noi. I‑a învățat să citească și să cânte, le‑a explicat principiile de bază ale iginei corporale și câteodată le dădea mâncare, haine și alte obiecte de care aveau nevoie.
După câteva luni cu această simplă școală duminicală, a început dintr‑o dată să se simtă foarte rău și avea grețuri. Era însărcinată! Sentimentele de greață au dispărut la un moment dat iar ea a continuat cu școala duminicală cu copiii chiar și în perioada de sarcină, înainte să nască un băiețel. Ea și soțul au fost entuziasmați!
Acum spune că fiul lor este suficient de mare să ajute cu școala duminicală. El pregătește toate materialele pe care ea le predă, o ajută să organizeze lucruri și participă la jocuri. La o întrunire anuală, Natalia a urcat pe scenă și a spus povestea ei, încurajând mămicile să participe activ în comunitate împreună cu copiii lor.
Uneori în viață ni se pare că trebuie să așteptăm mult să primim ce ne dorim. Dumnezeu permite uneori întârzierile să ne facă să ne apropiem mai mult de El. Dar când îl punem pe El și slujba Lui pe primul loc, putem avea încredere că El va lucra în viețile noastre după scopul Lui cel bun, la momentul și în felul în care știe El că este cel mai bine.