Trupul uman este o creaţie foarte adaptabilă, durabilă, complexă şi foarte dezvoltată, făcută în aşa fel încât să cuprindă în el spiritul, ceva şi mai frumos şi mai durabil. Apostolul Pavel a numit trupul tău „templul lui Dumnezeu”,1 ceea ce şi este.

Tu ai un anumit rol în menţinerea trupului tău puternic şi sănătos. Principiul biblic prin care se spune că seceri ceea ce ai semănat este adevărat şi se aplică foarte mult în ceea ce priveşte sănătatea ta. Este foarte uşor să nu iei în considerare acest lucru, mai ales în tinereţea ta, considerând că nu este important să ai grijă de tine. Poate că o vreme nu simţi efectele, însă mai devreme sau mai târziu, vei avea întotdeauna de plătit pentru o astfel de neglijare. Cei înţelepţi se străduiesc să-şi păstreze sănătatea optimă şi să dea trupurilor lor cea mai bună îngrijire, încât să funcţioneze cum trebuie şi pentru mult timp.

După cum am spus primilor Mei ucenici: „Eu am venit ca [voi] să aveţi viaţa şi s-o aveţi din belşug”.2. O parte din acest belşug pe care Îl doresc pentru voi este binecuvântarea unui trup puternic şi sănătos. Acesta este un dar, însă cere şi cooperarea voastră, de a vă menține trupul, mintea și sufletul sănătoase.


  1. 1 Corinteni 3:16-17
  2. Ioan 10:10