Ca să-ţi odihneşti sufletul în Domnul trebuie să-ţi dai greutăţile lui Iisus şi să petreci timp în legătură strânsă şi comuniune cu El, încât să te poată umple cu putere şi să-ţi poată înnoi viziunea. Înseamnă să ai în tine un spirit de pace şi de credinţă şi să-L pui pe Iisus pe primul loc. Odihna sufletului în Domnul este plăcută deoarece implică să te gândeşti la Iisus şi să petreci timp cu El, iar în acest sens nu este ceva greu de făcut, doar că implică conştiinciozitate în a încetini ritmul şi a te opri din activităţile tale pentru a putea face lucrul acesta.
Majoritatea dintre noi avem vieţi foarte aglomerate, de aceea avem nevoie de liniştea, de pacea şi de tăria pe care le putem obţine din odihna sufletului nostru în Domnul şi din timpul petrecut în meditaţie. Fiecare dintre noi are nevoie să înveţe secretul pentru cum să se bazeze pe Domnul, cum să-şi încredinţeze munca Domnului, cum să se odihnească în El şi cum să privească către El. [Vezi Ioan 15:5 şi Zaharia 4:6.]
Atât de mulţi oameni tânjesc după pace. Când ne odihnim în Domnul sufletul şi mintea noastră se umplu cu Duhul Său, iar noi putem transmite şi altora starea noastră de linişte. Cu cât suntem mai liniştiţi, cu atât dăm dovadă de mai multă credinţă, iar oamenii vor dori mai mult din ceea ce avem noi.
Dacă ne încetinim ritmul ca să petrecem timp odihnindu-ne în Domnul, meditând asupra Lui şi primind perspectiva Sa asupra lucrurilor, El ne poate arăta care sunt priorităţile noastre şi vom avea mai multă credinţă ca să le punem în practică. Odihna în Domnul şi meditaţia aduc mai multă linişte şi pace sufletului nostru, ceea ce ne salvează sănătatea mentală în perioadele aglomerate.
[divider icon=”ellipsis-horizontal” style=”none”]
Odihna în Domnul
Dumnezeu ne va da odihnă în locul extenuării şi al oboselii spirituale. Tot ce ne cere este să venim la El… să petrecem ceva timp gândindu-ne la El, meditând asupra Lui, vorbind cu El, ascultând în tăcere, preocupându-ne de El – pierduţi total şi complet în locul ascuns al prezenţei Sale. – Chuck Swindoll (n. 1934)
Odată ştiam ce înseamnă să te odihneşti pe stânca promisiunilor lui Dumnezeu, un loc cu adevărat preţios de odihnă, însă acum mă odihnesc în harul Său. El mă învaţă că la pieptul iubirii Sale este un loc cu mult mai dulce de odihnă decât chiar şi stânca promisiunilor Sale. – Hannah Whitall Smith (1832–1911)