Într-una din pildele lui Iisus un tânăr a plecat de acasă sperând să facă avere dar nu a făcut decât să-şi irosească pe viaţă destrăbălată partea sa din averea familiei. În final, fără bani şi umilit, s-a întors la casa tatălui său, aşteptându-se probabil la o primire aspră – sau cel puţin rece – şi la o morală severă. Însă tatăl lui îl primi înapoi cu braţele deschise şi cu lacrimi de bucurie.
În altă poveste un bărbat călătorea de la Ierihon spre Ierusalim când a fost jefuit de tâlhari, bătut şi lăsat să moară în drum. După ce un preot şi un levit trecură pe acolo fără să-l ajute, un samaritean (o rasă dispreţuită de evreii din vremea lui Iisus) a avut milă de sărmanul om şi l-a dus până la hanul din primul oraş, ba chiar a aranjat să plătească toate cheltuielile pentru el până se va însănătoşi.
Pildele cu Fiul risipitor şi Bunul samaritean sunt dintre cele mai cunoscute pilde spuse de Iisus şi ambele vorbesc despre bunătate. În prima, prezentând imaginea unui tată iubitor şi iertător, Iisus descrie bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi, o bunătate necondiţionată care este esenţa firii Sale. În a doua El ne spune să fim buni unii cu alţii, chiar şi cu cei pe care nu îi agreăm sau care nu ne agreează pe noi.
De cele mai multe ori cere efort ca să fii bun. Nouă, oamenilor, nu ne stă în fire lucrul acesta aşa cum îi este lui Dumnezeu, însă răsplata pentru bunătate este reală. După cum se spune: „Dacă eşti bun cu alţii şi ei vor fi buni cu tine”. Chiar şi Împăratul Solomon a observat lucrul acesta cu 3000 de ani în urmă: „Omul milostiv îşi face bine sufletului său”. 1 Aş spune că sună promiţător.
- Proverbe 11:17 ↑