„Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23).

Îmi amintesc de prima casă în care am locuit că avea pomi fructiferi. Eram la tropice, așa că aveam guava și papaia. Toți copiii din cartier știam care erau cele mai bune fructe. Știam în ce luni ale anului să așteptăm fructele. Apoi erau acele guava foarte sus în copac și ne asociam în „operațiunea recolta” ca să le adunăm înaintea păsărilor.

Când un pom face fructe nu este niciun secret. De obicei pomul respectiv înflorește, florile apoi leagă și cresc fructele. La început fructele sunt mici, apoi cresc mai mari și se coc, iar ramurile se încarcă de fructe. Fructele atrag păsările și insectele, iar pomul este evident activ și produce rod.

Uneori, din anumite motive, pomul nu mai rodește, sau rodește puțin; și lucrul acesta se vede, mai ales în comparație cu alți pomi care rămân productivi. Ideea mea este că pomii care aduc rod sunt evident de observat. Copiii știu asta. Și păsările știu asta.

Același lucru se poate spune despre roada Duhului Sfânt. Când dăm dovadă de roadele Duhului lui Dumnezeu în viețile noastre, nu este un secret. Dragostea, bucuria, pacea și toate celelalte se pot vedea. Nu te poți preface că ești plin cu Duhul Sfânt tot așa cum un pom nu poate pretinde că are fructe.

Cred că Dumnezeu ne‑a dat o modalitate ușoară de a ști că avem Duhul Sfânt în viețile noastre: avem fructe? Dacă un pom nu produce fructe este mai mult ca sigur că are probleme. Poate are nevoie de mai mulți nutrienți, de mai mult soare, sau umbră, sau apă, sau polenizare? Ce nu primește acel pom? Sau ce primește prea mult? Corectează și vei avea fructe. Același lucru este și cu noi. Dacă nu dăm dovadă de roadele Duhului ne putem întreba referitor la condițiile pe care trebuie să le schimbăm. Trebuie să petrecem mai mult timp în rugăciune? Trebuie să‑i cerem lui Dumnezeu să „taie” ceva din viețile noastre? Trebuie să avem răbdare ca fructele să se dezvolte?

Este înțelept din partea lui Dumnezeu să folosească pentru noi ilustrări din natură, procese pe care le putem înțelege și pe care le putem aplica în viețile noastre.