Familia noastră avea puţini bani când eram copil. Nu am dus lipsă de nimic vital, dar nu am avut niciodată atât de mult încât să pot da ceva fără să simt o strângere de inimă.
Odată, când aveam 17 ani, un om al străzii mi-a cerut nişte bani. Am fost învăţat că dacă dăruieşti şi primeşti, aşa că am calculat cam câţi bani am nevoie pentru tren ca să ajung acasă şi i-am dat lui restul – în jur de 7$. Nu mi-a fost uşor să-mi dau ultimii bănuţi. Deşi nu pot spune că pentru cei 7$ am primit în schimb o sumă de x $, ştiu că de-a lungul timpului am primit suficient cât să cred în „legea recompensei”.
Iisus a exprimat această lege a recompensei astfel: „Daţi şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura”. 1
Observă că nu spune că vei primi exact cât vei dărui, ci chiar mai mult, precum a fost cazul băiatului care i-a dat lui Iisus ce avea în pachet pentru prânz. 2 5000 de oameni erau flămânzi şi iată că un băiat oferă 5 pâini şi 2 peşti. Nimic ieşit din comun la început, dar uite ce face Iisus cu ei!
Nepoţelului meu de doi ani îi place să-şi împartă mâncarea cu alţii. Nu contează ce mănâncă, sau dacă îi place sau nu, el vrea întotdeauna să gust şi eu din mâncarea lui – chiar dacă sunt cartofii lui prăjiţi preferaţi sau aroma preferată de îngheţată. El are încredere că mai poate primi oricând mai mult şi de aceea îi este uşor să dăruiască. Însă noi, adulţii, ştim că lucrurile se mai şi termină şi de aceea ne este mai greu să dăruim.
Însă tocmai când credem că am ajuns la limită – la ultima fărâmă de bunătate, de compasiune, de timp sau orice altceva – atunci ar trebui să ne reamintim că Dumnezeu are mai mult pentru noi şi că El nu se îngrijorează că i se vor termina resursele.