Eu și corpul meu suntem în război de când mă știu. Formele voluptoase erau la modă când eu eram adolescentă, dar pe atunci eram slabă ca un băț. Apoi a venit stilul „slab”, iar eu am luat în greutate. Și tot așa a fost de‑a lungul anilor. Parcă niciodată nu aveam corpul „ideal” pentru ceea ce se promova la modă. Când eram tânără vroiam să par mai matură; acum că sunt mai în vârstă, ei bine, aș vrea să fiu mai tânără!
Toată viața eram descurajată de mine însămi când treceam prin fața unei oglinzi – „Părul nu îmi stă bine pieptănat!”; „Rochia asta arată oribil pe mine”. Nu eram conștientă de aceste conversații interioare cu mine cea din oglindă, dar mă săgetam mereu în treacăt.
Cu vreo doi ani în urmă, când iar mă plângeam de cum arăt în oglindă, mi‑a venit un gând: Dumnezeu are nevoie de bunici! Și mi‑am dat seama că arăt exact cum ar trebui să arăt pentru vârsta mea și pentru viața pe care o am. Tinerilor le place să ne întâlnească, pe mine și pe soțul meu, fiindcă suntem un cuplu fericit, cu o căsnicie de peste 40 de ani, și suntem în pace cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu ceilalți oameni. Se pare că obrajii noștri rotunjori și zâmbetele ridate ne fac să părem foarte joviali!
Deci, a fost timpul să fac pace în războiul meu cu imaginea mea din oglindă. Am horătât să nu îmi mai arunc insulte, ci să mă complimentez ori de câte ori trec prin fața oglinzii – „Îmi place părul tău grizonat!”; „Ce zâmbet frumos!”; „Îmi plac cerceii tăi”! În sfârșit m‑am destins și am început să râd! Mai ales atunci când mă surprindeam în hainele mele de grădină și trebuia să mă chinui să găsesc un compliment! Dar am reușit să rup, în sfârșit, obiceiul vechi de‑o viață!
În loc să caut în altă parte un model de urmat, învăț să privesc numai către Dumnezeu și să îmi cultiv spiritul și sinele, ca să fiu „asemenea chipului Fiului Său”.1 Eu înțeleg că înseamnă să trăiesc cum a trăit Iisus2 și să las lumina Lui să strălucească prin mine. 3
Când mă relaxez, zâmbesc și râd cu toată inima, atunci toate ridurile parcă dansează pe fața mea. Sunt bucuroasă să fiu bunica de care are Dumnezeu nevoie și sper să împart puțin din iubirea și din lumina Lui în această lume confuză. Sunt bucuroasă să fiu eu – așa cum sunt, așa cum m‑a creat El.