Când aveam opt ani am văzut cu familia un documentar BBC despre un grup de veterani britanici din Cel de‑al Doilea Război Mondial care luptaseră în Africa de nord. Veteranii și‑au povestit experiențele de război care în mare parte erau despre foame, teroare și lipsuri în drumul lor spre victorie. Deși aceste relatări sunt emoționante, cea mai de neuitat pentru mine a fost puțin altfel. A fost spusă de un domn firav, încărunțit, care a zâmbit călduros și a spus că cea mai de neuitat experiență pentru el a fost când a primit în dar o piersică!
A explicat că toți camarazii din divizia sa fuseseră capturați de armata italiană și aduși în Italia. Acolo militarii italieni au defilat cu ei pe străzi și i‑au umilit public. Trecătorii s‑au alăturat batjocorindu‑i și scuipându‑i, arătându‑și mânia față de ei.
Dintr-o dată, din mulțimea batjocoritoare „a ieșit o fetiță, mi‑a pus în mână o piersică, apoi a luat‑o la fugă înainte să‑i pot mulțumi” povesti veteranul. „A fost cea mai delicioasă piersică pe care am mâncat‑o vreodată”.
Veteranul avea vreo 70 de ani, însă ochii îi sclipiră povestind despre această fată italiancă care i‑a arătat bunătate într‑o perioadă de ură și dușmănie între două țări aflate în război. În clipa lui de rușine și disperare se găsi o fată anonimă care să sfideze presiunea socială și să facă un gest simplu dar sincer de compasiune. Ea trecu cu vederea statutul lui de soldat dușman și îl privi ca pe un om rănit ce are nevoie de bunătate. Domnul povesti că și‑a amintit de acea piersică în toți anii ce au urmat, pănâ când războiul s‑a încheiat, cât și după aceea, ori de câte ori a avut nevoie de putere să spere, să lase în urmă durerea războiului și să înceapă o viață nouă.
Probabil că fata nu s‑a gândit prea mult la gestul ei; era „doar” o piersică. Probabil nu a visat niciodată că el va prețui gestul ei de bunătate tot restul vieții sale și că această poveste va ajunge într‑un documentar care probabil i‑a inspirat și pe alții, ca pe mine, să o spunem mai departe.
Apostolul Iacov a descris acest efect în lanț când a scris: „Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace”. 1 Să facem și noi pace împărțind „piersici” de iubire și de milă, chiar și atunci când este riscant sau neconvențional, deoarece „roada neprihănirii” care va fi semănată atunci – sufletele obosite ce vor fi întărite, inimile triste ce vor fi bucurate, cei singuri ce vor fi iubiți – merită costul.
- Iacov 3:18 ↑