Deși Iisus nu ne‑a promis să ne ferească de toate necazurile, a spus că El va avea victoria finală. (Vezi Ioan 16:33.) Eu cred că, mai ales în astfel de momente, Dumnezeu ne poate întări credința când Îl chemăm. Psalmul 50:15 spune: „Cheamă‑Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi”. Vă spun aici o experiență personală care arată puterea, dragostea și grija lui Dumnezeu pentru cei în nevoie.

În timpul eforturilor noastre după taifunul Haiyan care a luat 6000 de vieți și a cauzat multă distrugere în Filipine în 2013, am lucrat în orașul Tacloban, acolo unde s‑au produs cele mai multe decese și întregul oraș a fost devastat.

La prima noastră vizită în oraș am fost șocați să vedem încă trupuri moarte pe marginea drumului și sute de oameni erau încă scoși de sub dărâmături. După ce m‑am întors acasă nu mă puteam opri să nu mă gândesc la acea situație de nevoie. Am tot primit donații de mâncare și medicamente și ne‑am hotărât să ne întoarcem în săptămâna următoare în Tacloban.

Am luat legătura cu o companie aeriană care a fost de acord să transporte pentru noi trei tone de bunuri ca ajutor pentru acea zonă, dar în timp ce transportam bunurile la terminalul de mărfuri am fost anunțat prin telefon că li s‑a revocat permisiunea de a zbura către Tacloban deoarece aeroportul de acolo nu avea curent electric și trebuiau să limiteze numărul de zboruri.

Deoarece eram cu un camion mare pe care îl împrumutasem am hotărât să continui să conduc până la terminal. În timp ce descărcam marfa a venit la mine responsabilul terminalului de marfă. Mi‑a arătat că mai era o grămadă uriașă de bunuri de ajutor adunate acolo. Mi‑a spus că s-ar putea să mai dureze săptămâni sau chiar luni până să primească aprobarea să zboare spre Tacloban.

Am intrat în birou să semnez niște documente și am început să vorbesc cu unii dintre funcționari. Le‑am spus că nu credeam că era voia lui Dumnezeu să se oprească zborul spre Tacloban, fiindcă nevoia de acolo era foarte mare iar oamenii erau fără mâncare și apă și alte nevoi de bază. În timp ce vorbeam toți funcționarii s‑au oprit din muncile lor ca să mă asculte.

Le‑am spus că mă voi ruga chiar acolo ca Dumnezeu să schimbe ordinul și să le permită să zboare din nou imediat. Păreau puțin stânjeniți legat de rugăciune cu acest „străin excentric” dar le‑am spus că eu mă voi ruga, iar ei pot să‑și aplece capul și să se roage împreună cu mine doar dacă vor. După ce am terminat de rugat le‑am spus că eram sigur că Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre și să mă sune când vor primi permisiunea să zboare. Au zâmbit și au aprobat, deși simțeam că o făceau doar din politețe.

În seara următoare, pe când mă întorceam de la un studiu biblic, am primit un telefon de la un număr necunoscut. Am răspuns iar la capătul celălalt al firului era un bărbat care vorbea cu multă uimire în voce. Mi‑a spus: „Eu sunt cel de la aeroport căruia i‑ați dat ieri numărul d‑voastră de telefon. Autoritățile tocmai ne‑au sunat să ne spună că avem permisiunea să zburăm la Tacloban. Deci, poimâne vom zbura acolo.” Cu zâmbetul pe buze i‑am spus: „Știți că asta este un răspuns direct la rugăciune?” „Da! Da, este incredibil!” a spus el. I‑am spus atunci că sper ca toate bunurile mele să fie cu mine în avion, la care el a aprobat.

Uneori ne uităm la promisiunile lui Dumnezeu ca femeia aceea simplă care se uita la pozele frumoase pe care i le trimitea fiul ei. Povestea este așa…

O bătrână trăia în sărăcie, iar biserica o ajuta în fiecare lună cu suficienți bani cât să supraviețuiască. Într‑o zi, pe când vorbea cu pastorul ei, ea a menționat de fiul ei care trăia în altă țară și avea o carieră bună. A spus că el îi scrie săptămânal și îi trimite mereu și niște poze frumoase împreună cu scrisorile. Asta a strânit curiozitatea pastorului. S‑a mirat cum de un fiu care își iubea mama și se gândea la ea, să nu o susțină. Apoi a cerut să vadă scrisorile, iar când femeia i‑a adus teancul de scrisori pastorul a descoperit că acele „poze frumoase” erau, de fapt, bani străini, care însumau o sumă uriașă!

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Promisiunile Lui sunt reale, ele nu sunt doar niște „poze frumoase”. El dorește să ne punem încrederea în Cuvântul Său. „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă, orice i‑am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care i le‑am cerut” (1 Ioan 5:14-15).