Primele versete din primul capitol din Isaia sunt înspăimântătoare! În ele Dumnezeu folosește un limbaj puternic să sublinieze nenumăratele fărădelegi ale seminției lui Israel, printre care asuprirea săracilor, afacerile corupte și sângele pe mâinile lor, lucruri care i‑au îndepărtat de El. Dumnezeu spune că ritualurile lor religioase au devenit false și inutile, iar inimile lor sunt rele și răzvrătite față de El; de aceea sunt complet învinși de dușmanii lor.
Însă în ciuda păcatelor lor intenționate, împotriva Lui, Dumnezeu este afectat de suferința poporului Său și nu insistă cu pedeapsa pe care o merită. „Spălați‑vă și curățați‑vă” îi sfătuiește El. „Învățați‑vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit”.1
Apoi face una dintre cele mai frumoase promisiuni din Biblie – și una care ne ajută să înțelegem mai bine prietenia pe care El dorește să o aibă cu noi: „Veniți totuși să ne judecăm. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna”.2
Această promisiune arată nu doar faptul că Dumnezeu este dispus să ierte; dar și dornic să ierte. Și tot așa cum un strat proaspăt de zăpadă poate acoperi o pată de sânge și face să pară că nimic nu a fost acolo; iertarea lui Dumnezeu este completă și face ca și cum greșeala să nici nu se fi întâmplat. El nici măcar nu își amintește de păcatele noastre.3
O astfel de iertare este supranaturală și face parte din esența divină a lui Dumnezeu. Noi nu prea procedăm astfel, să luăm durerea, supărarea și nedreptatea pe care le simțim și să continuăm ca și cum nimic rău nu s‑ar fi întâmplat, dar asta nu ne exonerează de iertarea celorlalți.
Cheia este să ne amintim de ceea ce a făcut Iisus pentru noi. Deși nu am meritat ca Iisus să ia asupra Lui povara tuturor păcatelor noastre, El a făcut‑o și și‑a dat viața pentru noi.
Să încercăm să ne asemănăm Lui și să dăruim altora iertarea nemeritată pe care am primit‑o noi înșine.