Ascultam un podcast când a apărut acest citat: „Durerea este un profesor călător. Durerea bate la ușă, iar cel înțelept spune: «Vino, stai cu mine. Învață‑mă ce trebuie să știu».”1
Mă îngrijoram pentru săptămâna ce urma. Nu știam cum voi reuși să le fac pe toate din lista mea de îndatoriri și din lista mea de dorințe. Am intrat în grabă în spălătorie și am văzut niște hârtii pe jos. M‑am aplecat să le ridic dar am calculat greșit distanța față de dulap și când m-am ridicat brusc mi‑am lovit capul în colțul dulapului.
În durere, mi‑am dus mâna la cap și am simțit ceva umed, apoi am văzut sângele. Am apucat niște prosoape de hârtie și gheață pentru cucuiul ce creștea. Nu puteam face altceva decât să stau pe spate, cu gheața pe cap, încercând să înțeleg ce se întâmplase. Să îmi rearanjeze oare Dumnezeu programul încât tot ce nu era important să se anuleze? Și dacă da, atunci ce era cel mai important?
Mi‑am sunat chiropracticianul și la ședința din acea dimineață târzie mi‑a spus că am un mic traumatism la nivelul gâtului din cauza izbiturii neașteptate. Dacă l‑aș ignora, ar lua mai mult să se vindece. Dar dacă mă opresc din tot ce fac și am grijă de mine, mă voi simți bine mai repede.
Deci, planurile mele pentru săptămână s‑au schimbat. Fără exerciții fizice. Fără plimbările de dimineață. Fără treburi. Fără realizări. Fără pregătiri. Fără fapte bune. Listele mele cu ce trebuia să fac și cu ce doream să fac s‑au eliberat dintr‑o dată. De‑abia puteam îndeplini cele mai esențiale treburi. Trebuia să stau în mare parte cât mai nemișcată.
Treptat m‑am simțit recunoscătoare că nu m‑am lovit mai rău și am început să aud, în liniște, lecțiile. În mare parte disconfortul pe care îl simțeam nu se datora faptului că mă lovisem la cap. Era din cauză că trebuia să explic celorlalți de ce lipseam, simțeam că pierd din lucrurile pe care doream să le fac sau simțeam că trebuie să le fac, și mă mustram pentru neîndemânarea mea.
Când mi‑am permis să stau liniștită și să mă odihnesc, am simțit o altfel de vindecare că îmi pătrunde în suflet. Mi‑am dat seama că era exact ce aveam nevoie. Mă simțisem presată și nu puteam spune „nu” îndatoririlor de pe lista mea, care mă copleșeau. Mi‑am dat seama că această nouă liniște impusă ar fi trebuit să fie de la început cel mai important lucru de pe lista mea.
- Glennon Doyle ↑