Sir Ernest Henry Shackleton (1874-1922) a fost un explorator irlandez cunoscut cel mai bine pentru expediţia sa din Antarctica în 1914-1915, cu ambarcaţiunea Endurance, expediţie descrisă în cartea sa South. Mai puţine se cunosc despre sursa nevăzută de putere a lui Shackleton – credinţa sa.
Călătoria peste adâncul îngheţat a fost plină de pericole. Corabia Endurance a rămas blocată în gheaţă, care, în final, a distrus‑o. Echipajul a fost nevoit să o abandoneze. După ce au umblat prin zăpadă, trăgând cu ei cele trei bărci de salvare pe care reuşiseră să le salveze din naufragiu, au reuşit să ajungă pe Insula Elefantului. De acolo, Shackleton şi alţi patru oameni au pornit în căutare de ajutor. Au luat cea mai mare dintre cele trei bărci şi au navigat 1200 km pe apele agitate până în sudul Oceanului Atlantic, la insula South Georgia, acolo unde Shackleton şi alţi doi au trecut gheţarii şi crestele ascuţite ca să ajungă la un post de pescuit balene. Despre acea călătorie eroică, Shackleton scria:
„Privind în urmă la acele zile nu am nicio urmă de îndoială că Providenţa ne‑a călăuzit. Am această convingere că în marşul acela lung şi chinuitor de treizeci şi şase de ore peste munţii şi gheţarii fără nume din South Georgia, nu eram doar trei, ci patru. În acele momente nu am spus nimic tovarăşilor mei de drum, însă după aceea Worsley mi‑a spus: ‚Şefule, am avut un sentiment ciudat, ca şi cum în acel marş mai era Cineva cu noi’. Crean a mărturisit şi el acelaşi lucru. Eşti „lipsit de cuvinte şi parcă simţi asprimea limbajului uman” când încerci să explici lucruri nepalpabile, însă povestea călătoriei noastre nu poate fi completă dacă nu menţionez şi acest aspect atât de important pentru noi.”
Shackleton a mai întreprins o expediţie, din care nu s‑a mai întors. Chiar înainte de plecare el a repovestit acest incident despre tovarăşul invizibil şi a citat Biblia: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată‑Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca”.1
În ultima lui călătorie, Shackleton a luat cu el o înregistrare a cântecului „Alături de mine”. Un scriitor londonez al vremii a făcut următorul comentariu: „Gândiţi‑vă numai la versurile acestea – ‚Am nevoie de prezenţa Ta în orice clipă’ – răsunând peste tărâmurile îngheţate ale Antarcticii!”
- Psalmul 139:7-10 ↑