Stăteam în sufrageria unui prieten când am observat într‑o vază un buchet de flori roșii purpuriu. Am fost lăsat aproape fără cuvinte de frumusețea lor, iar admirând această minunată parte din natură parcă am auzit vocea lui Dumnezeu spunându‑mi Vreau să fii și tu ca aceste flori.

Mai târziu, gândindu‑mă la acele flori și cum pot ele să ne încurajeze și să ne inspire, mi‑am amintit de cuvintele lui Iisus: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. 1

Dacă crinii nu se străduiesc, atunci de ce aș face‑o eu? Probabil așa gândesc când îmi iau ochii de la Dumnezeu și nu mai reflect lumina și slava Sa. Atunci încerc să fac lucrurile prin puterea proprie, mă grăbesc și sfârșesc în direcția greșită. Iar lucrurile nu mai merg așa cum aș fi sperat.

O floare strălucește atunci când reflectă gloria lui Dumnezeu. Se leagănă ușor în bătaia vântului, le zâmbește trecătorilor și le arată dragostea pe care Dumnezeu i‑a dat‑o. O floare nu este inactivă; ea muncește continuu să ia lumină de la soare și să o transforme în ceva ce poate folosi.

Dacă dorim să creștem și să înflorim precum crinii de pe câmp atunci este esențial să ținem legătura cu Dumnezeu prin rugăciune. Și, bineînțeles, mai multe flori înseamnă mai multe fructe! Deci, ca să dăm rod trebuie să ne facem timp să absorbim lumina lui Dumnezeu și să permitem Duhului Său să ne polenizeze, pe noi și pe alții. După cum a scris Timothy Keller în Every Good Endeavor (Orice faptă bună) „Modalitatea prin care Îl putem sluji pe Dumnezeu la locul de muncă este să muncim cu inima recunoscătoare, plină de bucurie și de spiritul Evangheliei prin toate urcușurile și coborâșurile, să dansăm cu vântul și să zâmbim prin ploaie și să ne omorâm egoismul pentru ca alții să trăiască”.

* * * 

„Rugăciunea în acțiune este dragoste, iar dragostea în acțiune este serviciu. Încearcă să dăruiești necondiționat orice are nevoie acel om la mometul respectiv. Ideea este să faci ceva, oricât de mic, și să arăți că îți pasă, prin faptele tale, dăruind din timpul tău… Suntem cu toții copii ai lui Dumnezeu deci este important să împărțim din darurile Sale. Nu îți frământa mintea cu întrebări despre de ce există probleme în lume – doar răspunde la nevoile oamenilor… Simțim că ceea ce facem noi este doar un strop de apă în ocean, însă acel ocean ar fi mai puțin plin fără acel strop.” – Maica Tereza (1910-1997)


  1. Matei 6:28-29