„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m‑am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m‑am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește” (Filipeni 4:11-13).

Apostolul Pavel era obișnuit să trăiască „la limită”. Lumea lui era plină de schimbări politice dramatice, de instabilitate economică și de numeroase inconveniențe și de dificultăți fizice. Trecuse de la viața stabilă de fariseu la viața imprevizibilă, de aventuri zilnice, ca ucenic al lui Iisus.

Eu nu mă descurc bine să fac față incertitudinii. Îmi place ca lucrurile să fie stabile și previzibile. Îmi place siguranța. Când lucrurile merg ușor mă surprind îngrijorându‑mă și întrebându‑mă când va veni următorul lucru greu; iar când este greu, mă îngrijorez despre cât de mult va dura greul. De obicei, nu sunt niciodată mulțumită.

Însă Pavel a fost diferit. El a spus că indiferent de situațiile prin care trecea, el era împăcat. Învățase că Dumnezeu ne dă putere pentru toate situațiile. Este interesant că avem nevoie de putere atât atunci când suntem în abundență cât și atunci când suntem în lipsă. Deși nevoia de Dumnezeu este mai evidentă când suntem la ananghie, avem nevoie de puterea Lui să ne ajute și în momentele ușoare ca să nu ne distragem atenția și să ne amintim că mulțumirea nu vine de la circumstanțele în care ne aflăm și nu trebuie să ne îngrijorăm pentru ce va urma.

Putem recunoaște cu toții că lumea se mișcă foarte repede politic, economic și cultural. Este puțin destabilizator. Este mai ușor să ne concentrăm pe circumstanțe și să le lăsăm pe ele să ne hotărască starea de mulțumire interioară și de pace a minții, însă Pavel a mai spus:

„Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Iisus.” (Filipeni 4:6-7).

Știu că nu este o hartă detaliată pentru a naviga în lumea în care trăim acum, dar este felul în care să ne poziționăm inima în conformitate cu adevărul lui Dumnezeu. El a promis să ne protejeze inimile și mințile prin Iisus, iar când inimile noastre sunt bine, următorii pași practici devin clari.