Povestea Nașterii Domnului în iesle este ceva obișnuit de Crăciun: se crede în mod tradițional că Sf. Francis din Assisi i-a rugat pe cetățenii din Grecchio, în 1223, să joace ei înșiși scena cu Nașterea Domnului. Cu siguranță că reprezentația „pe viu” a devenit foarte populară iar tradiția acestei scenete s-a răspândit în întreaga lume.
Problema era că aceste reprezentații erau de proporții și necesitau zeci de actori și multă pregătire. În timpul Revoluției Franceze s-au interzis transpunerile în scenă cu tematică religioasă iar Nașterea Domnului a fost redusă la figurine miniaturale pe care familiile le puteau aranja în casele lor.
Unele dintre cele mai faimoase sunt „santous” (sfinții mici, în dialectul local) din Provence. Pe lângă personajele biblice – familia lui Iisus, păstorii, îngerii și magii – aceste scene conțineau și tot felul de oameni în ocupațiile lor tradiționale de zi cu zi.
Există un personaj pe care nu îl vei recunoaște imediat dar care este esențial pentru orice scenă provensală a Nașterii. El nu aduce daruri, însă brațele îi sunt ridicate și are o expresie de surpriză și de bucurie intensă. El este Lou Ravi (cel încântat). În Italia există un personaj similar pe nume Lo Stupito (cel uimit), iar caracteristica lor comună este uimirea și admirația lor în fața acelui eveniment. Ei par să vină cu mâna goală dar în realitate aduc cel mai minunat dar dintre toate: admirația lor.
Noi, cei care cunoaștem atât de bine povestea de Crăciun, putem să cădem ușor în familiarism față de binecuvântarea pe care o reprezintă acest eveniment. Nașterea lui Iisus devine o tradiție, un eveniment ca oricare altul care se repetă în fiecare an. Când, de fapt, nu este de loc așa. Adevărul este că: Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât a venit pe pământ sub formă umană, prin Fiul Său, Iisus, ca noi să-L putem cunoaște și să putem învăța să avem încredere în El și să-L iubim la rândul nostru. 1 Să păstrăm și noi această admirație copilărească ca cea a lui Lou Ravi pentru acest dar incredibil!
- Vezi Ioan 3:16. ↑