Astăzi am ieşit la o plimbare împreună cu copiii prin împrejurimile satului unde locuim, o zonă rurală cu teren agricol, drumuri de pământ şi pădurici. Vremea era minunată, o ocazie foarte bună pentru copii de a ieşi la aer curat şi de a alerga în căutare de insecte mici, abundente primăvara şi vara.

Şi pentru mine a fost ca o pauză plăcută. Pe acele drumuri de ţară nu existau nici calculatoare, nici muncă stresantă, nici îndatoriri, nici întruniri, nici murdării de curăţat şi nici unul din mulţimea de lucruri care ne ţin zilnic în priză.

În natură ai impresia că timpul parcă stă pe loc – cel puţin până ce copiii încep să strige entuziasmaţi: „Buburuză!” sau „Păianjen!” Dar chiar şi aceste alerte neaşteptate sunt în regulă, deoarece numai câteva minute de pace îmi sunt de obicei suficiente pentru a-mi curăţa mintea. Când Iisus a spus că trebuie să fim ca nişte copilaşi ca să intrăm în Împărăţia Cerului 1, poate că nu se referea doar la Raiul din Lumea cealaltă, ci şi la pacea şi raiul pe pământ pe care le-am putea simţi în inimile noastre atunci când ne lăsăm îngrijorările deoparte, ne liniştim mintea şi sufletul şi ne concentrăm să auzim vocea Sa prin creaţia Sa.

Copiii par să facă lucrul acesta de la sine. Ei nu se îngrijorează în legătură cu lucrurile care mai trebuie făcute, sau cu facturile care urmează să fie plătite; ei sunt pur şi simplu plini de energie, entuziasmaţi de viaţă şi bucuroşi să aibă cu ei pe cineva mai mare care să se îngrijească de ei şi să-i fotografieze în activităţile lor. Cu atât mai mult trebuie ca noi să ne găsim pacea ştiind că Îl avem pe Acel Cineva suprem care veghează asupra noastră şi, cu siguranţă, face poze cu amintiri din vieţile noastre.


  1. Vezi Matei 18:3.