Pasul unu
La auzul sunetului de metal zgâriind metalul atunci când dădeam cu spatele să ies din parcare era aproape să fac infarct. Mă grăbeam și mam uitat rapid în jur prin parcare înainte ca să urc la volan dar am omis să observ o masină parcată întrun loc mai neobișnuit.
Mam dat jos repede din mașină ca să inspectez stricăciunile și am descoperit o ruptură urâtă și o îndoitură în bara mea de protecție și un far din spate spart la cealaltă mașină. Miam notat pe o foaie numărul de telefon, cu scuzele de rigoare, și am lăsato sub ștergăroul de parbriz al celeilalte mașini. Odată ajunsă acasă va trebui să mă ocup de acest incident. Foarte agitată am ieșit pe poarta parcării.
Plănuisem să scap de ora de vârf dar când am ajuns la drumul principal miam dat seama, spre consternarea mea, că traficul se aglomerase deja, ceea ce însemna că voi întârzia la o întâlnire importantă. Băteam toba pe volan de nerăbdare în vreme ce traficul deabia se mișca pe cele două benzi aglomerate.
Eram iritată de incidentul din parcare și îmi tot revenea în minte și mă tot gândeam cum de nu observasem acea mașină parcată. Ziua deabia începuse și eram deja crispată, când o dubiță mia tăiat calea de pe banda cealaltă. Miam coborât geamul și am stigat supărată la șofer. Cât har creștin, mam gândi. De fapt, nu prea simțeam nici un har în acea zi care începuse cu stângul.
Așteptând în trafic am avut ocazia să mă gândesc la rutina mea de dimineață din ultimele săptămâni și miam dat seama că momentele mele obișnuite cu Dumnezeu au fost din ce în ce mai scurte din cauza muncii și a programului aglomerat. Se pare că de atunci am devenit mai iritabilă și mai irascibilă. Mam hotărât chiar atunci să îmi restabilesc momentele mele de devoțiune de dimineață.
Pasul doi
Programul săptămânilor următoare se preconiza a fi aglomerat și privind în agendă nu prea vedeam timp de nimic altceva decât de muncă. Ca să rezist la volumul de muncă aveam cu siguranță nevoie de mai multă rezistență și răbdare. Aveam nevoie de un plan.
Am hotărât să îmi pun deșteptătorul cu o jumătate de oră mai repede și să îmi pregătesc în sufragerie o serie de materiale de devoțiune, un caiet gol și un pix pentru momentele mele disdedimineață de sfătuire cu Dumnezeu. Știam că urma să fie un sacrificiu să mă trezesc de dimineață fiindcă prețuiesc fiecare minut de somn, dar eram hotărâtă să încerc această variantă.
În prima dimineață, când a sunat ceasul, miam adunat energia să mă trag din pat și am mers ca un somnambul până în sufragerie unde mam așezat pe un capăt al canapelei. Era încă întuneric afară dar cântecul cristalin al primelor păsărele anunța soarele ce urma să apară. Cântecul lor părea de slavă către Dumnezeu și ma inspirat să îmi număr și eu binecuvântările.
Odată cu primele raze timide de soare ce au intrat în cameră mam simțit tot mai trează și miam luat cartea de devoțiune zilnică și am început să citesc pasajul zilei. Inspirată de text, care parcă a fost scris special pentru mine și pentru săptămâna aglomerată ce mă aștepta, miam copiat un paragraf în caiet. Apoi mam rugat pentru toate aspectele din lista mea de treburi și am petrecut puțin timp să mă gândesc la răspunsurile la rugăciune din săptămâna anterioară. După ce a trecut acea jumătate de ora mam simțit împrospătată și pregătită să înfrunt ziua.
Odată ce am început să îmi țin întâlnirile mele de jumătate de oră cu Dumnezeu munca mea a fost un succes, dar nu din cauza lipsei problemelor, eșecurilor sau obstacolelor ci datorită modului cum reacționam în fața lor, ceea ce ma ajutat să atenuez hopurile, să îmi țin nervii sub control și, sunt convinsă că, ma făcut o persoană mai agreabilă pentru cei din jur. Momentele mele cu Dumnezeu de dimineață au redevenit un obicei. Această primă întâlnire a zilei mia dat tăria să înfrunt furtunile vieții, să mențin liniștea, să am mai multă claritate în gândire și să procesez situațiile într-un mod mai benefic.