Gustul meu preferat este gustul acru: bomboane acre, murături, orice cu lămâie, vișine, etc – le iubesc! Unii preferă ierburile aromatice, alții gustul dulce, sau mai nou denumitul gust umami, dar ceea ce am observat este că nimeni nu preferă gustul de bază amar. Nu sunt surprinsă! De fapt, am observat că mulți asociază amarul cu cuvântul „neplăcut”.
Pare de înțeles de ce cuvântul „amar” este folosit și când descriem că ținem în suflet un resentiment sau o mânie. Am citit odată un articol care spunea că există trei tipuri de amar.
Primul timp este sentiment amar față de Dumnezeu. Acesta provine din situațiile în care nu înțelegem de ce ni s‑a întâmplat ceva rău: pierderea unei ființe dragi, un dezastru natural sau orice ți s‑ar părea nedrept. Atunci te superi pe Dumnezeu că nu a oprit lucrul respectiv și tragi concluzia că nu ți‑a auzit rugăciunea – sau că nu i‑a păsat.
Al doilea tip este sentimentul amar față de oameni. Poate cineva ți‑a greșit cu ceva, a făcut ceva necinstit, sau te‑a vorbit de rău pe la spate. Simți că nu îl poți ierta niciodată – și chiar dacă ai putea, nu ar merita și cu siguranță nu ar fi corect.
Iar ultimul tip – pe care nu îl recunoaștem întotdeauna ca o formă de amărăciune – este amărăciunea față de noi înșine! Poate știi în inima ta că Dumnezeu te‑a iertat pentru o anumită greșeală pe care ai comis‑o, dar nu te poți ierta pe tine însuți și întreții acele sentimente negative.
Eu cred că toți suntem afectați la un moment dat de amărăciune. Toți suntem răniți și ne este greu când avem de-a face cu oameni dificili și situații dificile. Secretul constă în modul cum tratăm acea durere.
Evrei 12:15 spune: „Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare”. Amărăciunea te poate face să ratezi harul pe care Dumnezeu dorește să îl reverse asupra ta. Și, precum exemplul cu rădăcina, la început este greu să recunoști amărăciunea, dar pe măsură ce cresc „buruienile” apar și simptomele. Iar dacă o lași să continue să crească fără să o scoți din rădăcini, îți poate copleși viața.
În Matei 18 Petru L‑a întrebat pe Iisus de câte ori trebuie să ierte pe cineva și a sugerat cifra șapte ca fiind suficient. Poate că Petru fusese nedreptățit de șase ori și simțea că este de ajuns. Iisus i‑a spus să ierte de șaptezeci de ori câte șapte, iar apoi a spus pilda cu slujitorul care nu a iertat.
În acea pildă se vorbește despre un rege care a vrut să‑și pună în ordine socotelile și le cere datornicilor să‑i plătească. Un slujitor îi datora zece mii de talanți – asta ar fi echivalentul a cam 200.000 de ani de muncă! Respectivul nu era capabil să plătească așa că, după practica legală romană a vremii, regele decretă ca soția și copiii și tot ce avea respectivul să fie vândut pentru a i se plăti datoria.
Dar când slujitorul a căzut în genunchi plângând „Ai milă de mine și îți voi plăti totul înapoi!” regelui i se făcu milă, îi anulă datoria și îl lăsă să plece. Nu știu ce ai fi făcut tu dacă ai fi avut o datorie monstruos de mare iertată și ți‑ai fi primit înapoi familia și viața, dar ceva nu era în regulă cu acel slujitor, fiindcă imediat ce a plecat de la rege s‑a întâlnit cu cineva care îi datora lui o sută de denarii – o datorie cu 600.000 de ori mai mică decât cea care îi fusese lui iertată – și îl luă pe omul acela de gât, cerându‑i să i‑o plătească imediat.
Iar când omul căzu în genunchi și îl imploră: „Ai răbdare cu mine și îți voi plăti înapoi” slujitorul îl aruncă imediat în închisoare.
Când regele auzi toate acestea l‑a chemat pe slujitor înapoi la el și l‑a certat, spunându‑i că ar fi trebuit să arate aceeași milă precum i se arătase și lui. Apoi l‑a aruncat pe slujitor în închisoare până își va plăti datoria. Iisus concluzionă cu o afirmație serioasă: „Tot așa va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său”.1
Iată motivare! Nu este, bineînțeles, întotdeauna ușor, așa cum spune Biblia: „Orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați‑vă unul pe altul, cum v‑a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos”.2 Dar Dumnezeu știe că e greu și promite că ne va ajuta să iertăm, dacă Îi vom cere.3
Am văzut odată o caricatură amuzantă cu doi bătrâni. Femeia era inimoasă, ajuta mereu și ierta ușor. Era luminoasă, veselă și în putere pentru vârsta ei. Bărbatul vedea numai răul în oameni, se plângea într‑una și nu putea să ierte. El avea o înfățișare răutăcioasă și plouată. Iar mesajul imaginii era „Unii sunt bine păstrați, alții sunt bine murați.”
Tu de care ești?